marți, 13 august 2013

Adormirea Maicii Domnului in legende si opere plastice

Misterul legat de Adormirea Maicii Domnului, iscat de faptul ca acest fundamental eveniment crestin nu este pomenit deloc in Biblie, impreuna cu atasamentul crescand al credinciosilor fata de Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, a dus la aparitia unor numeroase legende asociate cu acest subiect. In icoanele bizantine si in arta medievala occidentala, este intalnita adeseori imaginea Maicii Domnului pe patul de moarte, inconjurata de apostolii ce sufera si se roaga alaturi de ea. Aceasta scena pare a deriva din numeroase scrieri apocrife ce au descris in amanunt ultimele zile traite pe pamant de Sfanta Fecioara Maria, moartea sa, inmormantarea, invierea si inaltarea ei la ceruri.

Variante ale acestor povestiri ori legende au supravietuit in texte siriene si grecesti datand dintr-o perioada cuprinsa intre secolul al III-lea si cel de-al cincelea. Imparatul Mauricius (582-602) a consacrat data de 15 august celebrarii Adormirii Maicii Domnului ("Koimesis" sau "a adormi") pe cuprinsul intregii biserici bizantine, aceasta zi de aniversare a mortii Sfintei Fecioare Maria fiind adoptata la sfarsitul secolului al saptelea si de catre biserica romana. Odata cu intrarea oficiala a acestei sarbatori in calendarele bisericesti, naratiunile referitoare la ea si-au croit calea spre predicile, doctrinele si operele artistice religioase.

Intr-o predica greceasca timpurie ce celebra Adormirea Maicii Domnului, episcopul Ioan al Tesalonicului (610-649) pretindea ca a cules diferite marturii ale mortii acesteia, ce descriau numai ce s-a intamplat cu adevarat atunci. Potrivit acestei versiuni, un inger al Domnului i-a vestit Sfintei Fecioare Maria ca urma sa moara peste trei zile. Ea si-a chemat rudele si prietenii sa ramana impreuna cu dansa doua nopti, cerandu-le sa cante imnuri de slava in loc de a intona cantece de intristare. Si-a facut aparitia si Sfantul Apostol Ioan, urmat de ceilalti apostoli, totii fiind purtati acolo pe nouri din toate colturile lumii. In timpul celei de-a doua nopti, Sfantul Apostol Petru a predicat, indemanandu-i pe toti cei prezenti sa "ia curaj" de la Maica Domnului si sa duca o viata plina de virtute in asteptarea propriilor lor morti. A doua zi, in vreme ce Sfanta Fecioara Maria zacea la pat, Iisus a venit la ea insotit de numerosi ingeri. Atunci cand Domnul, avandu-l alaturi pe Arhanghelul Mihail, a intrat in odaia ei, "Sfanta Maria a simtit ca viata sa a ajuns la o culme de implinire, fata ei indreptandu-se zambitoare catre Iisus. Apoi, Domnul a luat sufletul ei si l-a pus in mainile Arhanghelului Mihail."
A urmat inmormantarea, ce a fost putin intarziata de o capetenie a preotilor evrei scoasa din minti, care s-a repezit plina de manie la sicriu; mainile lui s-au inclestat de catafalc, fiindu-i taiate pe loc, pana cand aceasta s-a cait si bratele i-au fost lipite din nou de trup, fiind complet vindecat. La trei zile dupa inmormantare, apostolii au deschis sicriul Maicii Domnului, "dar nu au gasit nimic altceva decat straiele sale de ingropaciune; caci ea fusese luata de Hristos, Domnul ce devenise carne din carnea ei, pentru a o duce catre locul mostenirii sale eterne, mereu vii."

Aceasta legenda greceasca a ajuns in occident prin intermediul unei variante latine atribuite lui Melito din Sardis. In secolul al XIII-lea, Jacobus de Voragine a combinat mai multe povestiri crestine timpurii in asa-numita "Legenda de aur" a Adormirii Maicii Domnului, o carte ce a devenit una din cele mai populare antologii ale vietilor sfintilor din Evul Mediu, netezind calea spre o sporita raspandire a acestui subiect in arta plastica. Operele de arta medievale, cu precadere in sculptura, pictura pe sticla si pictura pe manuscrisele cartilor de rugaciune, se focalizau mai cu seama asupra a doua imagini: cea a patului de moarte si a inaltarii la ceruri.

Spre sfarsitul Evului Mediu, reprezentarile artistice ale Adormirii Maicii Domnului au luat o turnura contemporana si cumva realista. Mai ales in picturile altarelor din bisericile occidentale, Sfanta Fecioara Maria era infatisata agonizand in incaperi mobilate elaborat conform modei secolului al XV-lea, iar apostolii apareau mult mai cutremurati de durere si impartasania dinainte de moarte. Schiller observa, in jurul anului 1400, ca Sfanta Fecioara Maria nu era portretizata astfel ca moarta, ci in timpul agoniei premergatoare mortii.

Desi celebrarea Adormirii Maicii Domnului ramane o sarbatoare majora in bisericile ortodoxe orientale, crestinatatea occidentala s-a indepartat de acest eveniment odata cu Reforma. Protestantii au diminuat devotiunea fata de Sfanta Fecioara Maria, in vreme ce biserica romano-catolica s-a axat in special pe inaltarea sa trupeasca la ceruri, o doctrina declarata oficiala in anul 1950 de catre Papa Pius al XII-lea. Este notabil faptul ca Papa Pius nu a mentionat deloc despre moartea Maicii Domnului, conformandu-se astfel parerii unor teologi catolici ce sustineau ca ea a fost dusa la ceruri trupeste fara a muri.

Cu toate acestea, legendele, povestirile, operele plastice despre Adormirea Maicii Domnului au oferit o puternica, consolatoare imagine a unei autentice, "bune" morti crestine. Acest lucru s-a intamplat in special chiar inaintea Reformei, atunci cand, asa cum consemna Schiller, arta "a accentuat darul Sfintei Fecioare de a-i ajuta pe oamenii pe cale de a muri. Moartea ei ... a fost un model; preluarea sufletului ei de catre Hristos a daruit consolare si speranta." Din acest motiv, Sfanta Fecioara Maria a avut un rol hotarator in tratatele din secolul al XV-lea despre "ars moriendi" sau " arta de a muri." Asemeni vietii sale exemplare, Adormirea Maicii Domnului ofera un model demn de urmat de catre toti autenticii crestini.


Copyright © diane.ro

Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:

Mesaje de Sfanta Maria

15 august – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase

Sfanta Maria in superstitii si traditii romanesti

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu