vineri, 16 ianuarie 2015

Paradoxul lui Socrate: Stiu ca nu stiu nimic

De ce imi place paradoxul lui Socrate "Stiu ca nu stiu nimic"? Pentru ca, dintotdeauna, i-am preferat pe oamenii care isi pun intrebari celor care au raspunsuri la toate intrebarile. Cred ca recunoasterea si constientizarea faptului de a nu sti ceva, de a nu reusi vreodata sa le stii pe toate, reprezinta marca unui om dornic cu adevarat sa invete, sa se perfectioneze intreaga sa viata si nu sa se inchisteze pe niste certitudini pe cat de rigide, pe atat de artificiale sau conformiste.

Stiu ca nu stiu nimic
"Stiu ca nu stiu nimic"
Zicala "Stiu ca nu stiu nimic" sau "Stiu un singur lucru: ca nu stiu nimic," provenita din latinescul "ipse se nihil scire id unum sciat" (o posibila preluare a unui text grecesc) ori  "scio me nihil scire"/"scio me nescire," reprezinta asa-zisul paradox al lui Socrate, derivat, se spune, din povestirile lui Platon despre acesta. De asemeni, aceste cuvinte sunt asociate cu raspunsul pe care se zice ca l-ar fi primit Socrate de la Pythia, oracolul din Delphi, drept raspus la intrebarea "Care este cel mai intelept om din Grecia?"

Aceasta maxima, atribuita pe scara larga, atat in vechime cat si in timpurile moderne,  marturiilor lui Platon despre Socrate nu exista de fapt in nici una din operele lui Platon. Oricum, in "Apologia" lui Platon (varianta lui Platon a discursului prin care Socrate s-a aparat impotriva acuzatiilor ca "a corupt tineretul, nu a crezut in zeii atenieni si a creat noi zeitati") se relateaza: "Acest om, pe de o parte, crede ca stie ceva, fara a sti totodata nimic. Pe de alta parte, eu - la fel de ignorant - nu cred (ca stiu vreo ceva)."

Chaerephon, un prieten de-al lui Socrate a intrebat Pythia: "Exista cineva mai intelept decat Socrate?" si a primit raspunsul "Nici un om nu este intelept." Intrucat Socrate nega ca ar poseda vreo cunoastere, a incercat sa gaseasca pe cineva mai intelept decat el printre politicieni, poeti si mestesugari. S-a dovedit ca politicienii se pretindeau intelepti fara a avea vreun pic de cunoastere, ca poetii puteau atinge corzile sufletesti ale oamenilor fara a sti insa semnificatia poemelor lor, si ca mestesugarii puteau sa pretinda ca posedau cunoastere numai intr-un domeniu particular si ingust (Vezi articolul: Cunoaste-te pe tine insuti | O poveste cu talc).Interpretarea raspunsului Pythiei poate fi ca Socrate era constient de propria sa ignoranta.

In dialogul lui Platon "Menon," Socrate marturiseste: "Asadar, eu nu stiu ce este virtutea; poate ca stiai inainte de a ma intalni pe mine, dar acum pari sa fii cineva care nu stie acest lucru." In acest dialog, Socrate intentiona sa schimbe opinia lui Menon, care credea cu incapatanare in cunoasterea sa, un fapt pe care Socrate nu avea cum sa nu-l dezaprobe.

Intrebarea a reprezentat prin excelenta debutul filosofiei occidentale postsocratice. Socrate isi incepea drumul catre intelepciune prin mirare, intrebare, prin recunoasterea ignorantei sale. Metoda dialectica de invatare a lui Socrate se baza pe faptul ca el era un ivatator care nu stia nimic, incercand sa ajunga la cunoastere prin dialogurile cu invataceii sai.

Tot in "Apologia" lui Platon, exista un pasaj in care Socrate spune ca, dupa discutia cu cineva, el incepe sa gandeasca astfel: "Sunt mai intelept decat acel om, pentru ca nici unul dintre noi nu pare stie ceva maret sau bun; dar el isi inchipuie ca stie ceva, desi nu stie nimic; pe cand eu, de vreme ce nu stiu nimic, nu am aceasta inchipuire. In acest marunt caz particular, eu par, deci, sa fiu mai intelept decat el, intrucat eu nu-mi inchipui ca stiu ceea ce nu stiu."


Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:

Testul celor trei site ale lui Socrate

Doua povesti despre Socrate si moarte

Fericit nestiind sau nefericit stiind adevarul: Ce alegi? | Paradoxul fericirii ignorante

Un comentariu:

Raul Constantinescu spunea...

A ști, a nu ști... , cine știe?