luni, 20 aprilie 2015

Horoscop Leu mai 2015

Horoscopul Leului mai 2015 pune accentul asupra oportunitatilor din legaturile de prietenie, a unei intense agilitati a mintii, a unei benefice oglindiri in tine insuti si a armonizarii relatiilor familiale.

Horoscop Leu mai 2015 | Horoscop general


Leu
Abilitatile tale mentale si comunicationale sunt indreptate catre dezvaluirea unor profunde adevaruri si cunostiinte odata cu 1 mai 2015, ziua de debut a tranzitului lui Mercur in Gemeni si a XI-a casa a Leului. Acest lucru are loc in special prin studiu individual, dar si in compania unor prieteni ori in cadrul unui grup social din care faci parte. Sub efluviile acestui aspect astral, intelectul ti se invigoareaza, ti se daruieste o buna capacitate de memorizare si o minte deschisa, capabila sa proceseze cu rapiditate numeroase si complicate informatii. Este posibil sa fii preocupat mai mult decat altadata de un proiect social sau umanitar.

Viata de familie este pe cale sa fie tulburata de Luna plina ivita pe 4 mai in Scorpion si a IV-a ta casa. Daca exista ganduri si simtaminte nemarturisite in relationarea cu oamenii apropiati, ele pot da nastere unor frustrari si certuri. Chiar daca nu iti face mare placere, este vremea sa te confrunti cu probleme vechi, latente, tinand de familie, si sa le gasesti o rezolvare statornica, definitiva. Efortul de a te debarasa de balastul trecutului iti netezeste drumul spre un viitor promitator.

Tot pe 4 mai 2015, cuadratul dintre Soare si Jupiter iti este de folos in abordarea chestiunilor familiale mentionate anterior, intrucat iti insufla optimism si incredere in capacitatea ta de comunicare. Pe de alta parte, inclinatia de a-ti asuma sporite riscuri iti poate facilita succese in demersurile tale principale, mai ales daca este insotita de planificare si disciplina. Pari sa fii tentat sa te ocupi de mai multe activitati decat poti indeplini, asa ca se impune sa iti estimezi cu realism limitele.

Venus isi face simtita prezenta, incepand cu 8 mai, in sectorul astrologic al Racului si a XII-a casa a Leului, purtandu-te catre oceanul viselor, nazuintelor si fanteziei. Chiar daca aceasta tendinta presupune o oarecare singuratate, pari sa nu ai nici o dificultate in a te indeparta de lume. Ai, in acest fel, prilejul sa intri in contact cu simtamintele si nevoile tale interioare, sa iti explorezi spiritualitatea si sa iti vindeci vechi rani emotionale.

Prietenii si grupurile la care ai aderat sunt in masura sa te antreneze in dinamice si placute evenimente, avand potentialul de a te smulge din mijlocul rutinei ori al plictisului. In acest mod se manifesta, din 12 mai 2015, calatoria lui Marte in Gemeni si a XI-a ta casa. Mai mult decat atat, pari sa iti convingi fara nici un efort amicii si oamenii din imediata apropiere de indreptatirea obiectivelor tale, transformandu-i in aliati de nadejde. Traversat de un continuu neastampar, simti ca nu mai poti sta deoparte, fiind gata sa te inrolezi intr-o generoasa cauza comuna. Supravegheaza-ti totusi inclinatia de a-ti insusi un aer de superioritate ce poate rari randurile sustinatorilor tai.

Odata cu 21 mai, este randul Soarelui sa tranziteze Gemenii si a XI-a casa a Leului. Inca o data, prietenii si colegii joaca un rol important in viata ta, sunt dornici sa fie alaturi de tine prin vorbe si fapte, sa te intovaraseasca in degustarea deliciilor vietii sau in focalizarea catre un ideal. Pari sa te detasezi de conventii si conformisme, si sa fii satisfacut de tot ce este iesit din comun.

Horoscop Leu mai 2015 | Horoscop dragoste


Venus in tranzit prin zona astrologica a Gemenilor nu conteneste sa isi propage influentele specifice pana pe 8 mai, asa cum au fost ele descrise in Horoscopul dragostei Leului aprilie 2015.

Parcursul initiat de Venus, pe 8 mai 2015, in a XII-a ta casa, este asociat uneori cu aparitia unor sentimente de iubire fata de o persoana aflata intr-o alta lume sociala sau geografica, care iti este inaccesibila intr-un fel sau altul. Daca ti se intampla asa ceva, nu intarzia sa te bagi sub dusul rece al realismului si sa iti izgonesti din suflet astfel de impulsuri paguboase. In acelasi timp, poti fi atras intr-o idila secreta ori misterioasa. Nu este exclus ca cineva din preajma ta sa te ia prin surprindere cu o declaratie de dragoste neanuntata de nimic pana acum. Daca esti deja intr-o legatura de cuplu, impartasirea afectiva cu partenerul tau pare sa fie invaluita de un renascut romantism si de inclinatia de a va bucura de voi insiva intr-o cat mai mare intimitate, fara a va mai implica frecvent in evenimente si intalniri sociale.

Horoscop Leu mai 2015 | Horoscop bani si munca


Luna noua rasarita pe 18 mai 2015 in Taur si a X-a casa a Leului iti atinteste atentia spre sfera profesionala sau domeniul ocupational in care iti poti cladi cu temeinicie o cariera. Pus in fata unor intrebari referitoare la ce anume te poate implini esential sau iti poate darui adanci satisfactii, ai oportunitatea de a beneficia de povetele si indrumarile unui mentor, a unei persoane experimentate, care tine la tine. Unii nativi din Leu par sa fie strabatuti de simtamantul ca trebuie sa faca o schimbare hotaratoare, in mai bine, legata de jobul lor, mai cu seama ca pot fi solicitati cu insistenta sa dea dovada abilitatilor si talentelor lor.


Articole din acelasi domeniu in Blogul Dianei:

Horoscop chinezesc 2015 - Toate zodiile 

Horoscop Leu 2015

Horoscop Leu aprilie 2015

3 comentarii:

  1. Jupiter inca este in zodia leului ,asadar leutii mai au inca schimbari in plan. Planuite sau neplanuite! ☺

    RăspundețiȘtergere
  2. SI HOROSCOPUL BERBECULUI MAI 2015 DE CE NU E PUBLICAT

    RăspundețiȘtergere