Horoscop Scorpion iulie 2015

Potrivit horoscopului Scorpionului iulie 2015, forţa, farmecul şi autenticitatea personalităţii tale îţi asigură un impact sporit asupra lumii, relaţiile de prietenie ajung în prim plan, viaţa profesională şi cea sentimentală îţi sunt, în general, favorabile, dar ajung să fie cumva contradictorii către sfârşitul lunii.

Horoscop Scorpion iulie 2015 | Horoscop general 


Scorpion
Pe 2 iulie 2015, Luna plină din Capricorn şi a treia casă a Scorpionului îţi netezeşte calea spre realizări ţinând de demersuri intelectuale şi interacţiunea cu oamenii. Ai posibilitatea să îţi fructifici un plan mai vechi, în special prin conlucrarea cu amicii sau colegii. Contactele numeroase cu cei din jur îţi permit să întrezăreşti o oportunitate socială ori profesională.

Ca efect al tranzitului iniţiat de Mercur, din 8 iulie, în Rac şi a IX-a ta casă, te poţi stăpâni cu greu să nu îţi mărturiseşti cele mai adânci năzuinţe şi convingeri. Vorbele tale sunt înmuiate în lapte şi miere, îi captivează şi subjugă pe ceilalţi, iar acest lucru îţi poate sugera să îţi încerci norocul într-un proiect literar. Este, de asemeni, o perioada prielnică pentru a te apleca asupra unui studiu individual dintr-un domeniu pe placul inimii tale. Ai şansa să pleci într-o călătorie sau să iei legătura cu oameni de pe alte meridiane. Deşi ai tendinţa de a te juca cu viaţă, eşti în stare să faci paşi concreţi pentru materializarea idealurilor arzătoare care îţi străbat mintea.

Cuadratul dintre Venus şi Saturn de pe 14 iulie îţi înaltă în cale piedici interioare în relaţionarea cu ceilalţi. Te simţi cumva inhibat în prezenţa altora, iar lipsa ta de flexibilitate îi poate face pe unii să te considere distant ori neprietenos. Pari să preferi să te concentrezi cu precădere pe preocupări individuale, care se ridică deasupra traiului de zi cu zi.

Părerile şi credinţele tale sunt de neclintit ca efect al opoziţiei lui Marte cu Pluton din 15 iulie. Forţa cu care te impui îşi află o opoziţie pe măsură din partea celorlalţi. Oricum, ai potenţialul de a-ţi urmări cu perseverenţă obiectivele. O bătălie a orgoliilor te provoacă să îţi dezlănţui irascibilitatea în certuri neproductive.

Luna nouă răsărită pe 16 iulie 2015 în Rac şi a noua casă a Scorpionului îţi propune o călătorie incitantă pe drumul cunoaşterii. Eşti dornic să înveţi lucruri noi, capabile să-ţi învigoreze evoluţia personală. Nu te învinovăţi pentru un eventual eşec din această zi, ci consideră-l mai curând un pas necesar înapoi ce îţi permite să îţi iei un avant mai puternic înainte.

Venus îţi dăruieşte carisma sa, înflorire şi strălucire a personalităţii, sprijinindu-te să câştigi popularitate şi prestigiu în sfera socială. Planeta dragostei parcurge, începând cu 19 iulie, sectorul astrologic al Fecioarei şi a XI-a ta casă. Orice prietenie sau alianţa închegate acum sunt sortite să dăinuie şi să rămână sub semnul onestităţii. Încântat de tot ce iese din comun, îi surprinzi pe cei din preajmă prin sclipirea originalităţii tale. Cordialitatea şi bunăvoinţa care emană din fiinţa ta au harul de a destrama duşmăniile şi chiar de a le preschimba în prietenii. Te simţi printre oameni că peştele în apă, integrarea socială reprezentând sursa principala a fericirii şi liniştii minţii tale. Munca ori activităţile în echipă te satisfac şi îţi deschid calea spre împliniri de excepţie.

Lumea ia aminte cu mare atenţie la vorbele şi faptele tale pe 22 iulie 2015, şi este nerăbdătoare să te judece, să te aclame sau să te dezaprobe. Mercur în trigon cu Saturn îţi recomandă seriozitate şi profunzime în tot ce faci. Obligaţiile zilnice sunt mai puţin împovărătoare decât de obicei, mai ales că ştii să ţi le planifici cu minuţiozitate. Capacitatea ta de a memora ajunge la cote înalte.

Din 25 iulie, tranzitul retrograd al lui Venus în Fecioară şi a unsprezecea casă a Scorpionului îţi semnalează să nu iei de-a gata lucrurile şi oamenii din jurul tău. Prietenii şi conjuncturi de durată sunt pe punctul să îţi îngrădească dezvoltarea, aşa că se impune să le examinezi cu grijă şi să le despărţi grâul de neghină. Nu îngădui unor persoane apropiate să te pună în umbră, neglijându-ţi vigoarea personalităţii. Atât individualismul tău, cât şi al altora pot genera un şir de probleme majore.

O schimbare de anvergură legată de casă ori familie îţi ia o povară de pe suflet sub efluviile Lunii pline apărute pe 31 iulie în Vărsător şi a IV-a ta casă. Un eveniment trecut tinde să îţi amărască din nou viată, însă ai putinţa de a-i anihila ecourile privindu-l dintr-o perspectivă diferită. Sentimentul de eliberare interioară insuflat de această întrezărire te încurajează să te dedici unui nou început în viaţa familială şi chiar în cea profesională.

Horoscop Scorpion iulie 2015 | Horoscop dragoste 


Dragostea se împleteşte cu prietenia şi este fortificată de sinceritate, generozitate şi spontaneitate odată cu 19 iulie 2015, graţie tranzitului lui Venus în a XI-a casă a Scorpionului. Este de aşteptat ca o relaţie de pură amiciţie să se transforme pe nesimţite într-o poveste de iubire. În acelaşi timp, ai prilejul să cunoşti un potenţial partener prin intermediul unui amic sau a cercului social pe care îl frecventezi. Dacă eşti deja parte dintr-un cuplu, beneficiezi împreună cu persoana iubită de o perioada senină, plină de armonie. Este posibil să vă descoperiţi pasiuni comune, sau ca unul dintre voi să se ralieze cu dedicare idealului fierbinte al celuilalt.

Ca urmare a traseului retrograd al lui Venus în a unsprezecea ta casă, din 25 iulie viaţa sentimentală îţi poate fi cutremurată de o serie de evenimente şi situaţii neplăcute. Un om apropiat poate încerca să-ţi vâre pe gât pe cineva considerat de el a fi o "partidă" pentru tine, sau un amic ce se crede bine intenţionat este în stare să păteze imaginea fiinţei iubite, şoptindu-ţi la ureche bârfe ori calomnii legate de ea.

Planeta dragostei continuă să-ţi joace feste din 31 iulie 2015, atunci când călătoria sa retrogradă o aduce în Leu şi a zecea casă a Scorpionului. Străduieşte-te să te scuturi de tendinţa de a pune sentimentele cuiva care te îndrăgeşte în slujba intereselor tale materiale şi nu ceda în faţa ispitei de a fi antrenat într-o aventură amoroasă cu un şef de la serviciu.

Horoscop Scorpion iulie 2015 | Horoscop bani şi muncă 


14 iulie nu este ziua cea mai potrivită implicării în chestiuni financiare. Venus în cuadrat cu Saturn îţi transmite nesiguranţă şi, mai mult decât atât, poate chiar să-ţi aducă o veste proastă referitoare la bani. Din fericire, acest aspect astral nu este îndelungat, şi poţi obţine avantaje notabile asumându-ţi o atitudine serioasă faţă de viaţa profesională şi îmbunătăţirea situaţiei tale financiare.

Trigonul dintre Soare şi Saturn din 21 iulie 2015 îţi conferă răbdare şi prudenţă în proiectele de afaceri. Faci faţă cu brio responsabilităţilor şi dai tot ce ai mai bun în tine impunându-ţi standarde înalte, un lucru ce nu are cum să scape superiorilor tăi. Nu este cea mai favorabilă zi pentru întreprinderi creative ci, mai degrabă, pentru concentrarea asupra detaliilor.

Odată cu 23 iulie, tranzitul Soarelui şi cel al lui Mercur în Leu şi a zecea casă a Scorpionului te focalizează asupra carierei şi a obiectivelor pe termen lung. Comunicarea intensă cu şefii sau cu persoane influente îţi facilitează o promovare, o creştere de salariu şi victorii în luptele cu competitorii tăi. Poţi pune mâna pe un nou job sau să faci progrese vădite într-un proiect personal de amploare. Obligaţiile profesionale necesită o mai mare eficienţă sau perfecţionarea abilităţilor tale.

Relaţiile cu colegii au uneori de suferit din pricina turnurii retrograde asumate de Uranus în Berbec şi a şasea ta casă începând cu 25 iulie 2015. Fii cât se poate de atent la posibilele greşeli, intenţionate sau nu, ale unor oameni cu care colaborezi şi fii gata să dai dovadă adaptabilităţii tale într-o schimbare bruscă, neanunţată de nimic, din plan profesional.


Articole din acelaşi domeniu în Blogul Dianei:

Horoscop chinezesc 2015 - Toate zodiile

Horoscop Scorpion 2015

Horoscop Scorpion iunie 2015 
Horoscop Scorpion iulie 2015 Horoscop Scorpion iulie 2015 Reviewed by Diana Popescu on iunie 17, 2015 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.