duminică, 5 iunie 2016

Firul roşu al sorţii/căsătoriei

Firul roşu al sorţii (în chinezeşte 姻缘红线 sau Yīnyuán hóngxiàn), numit şi firul roşu al căsătoriei este o credinţă asiatică bazată pe un vechi mit din China. Potrivit legendei chinezeşti, atunci când ne naştem, zeii leagă un fir roşu invizibil în jurul gleznelor noastre şi ale celor care sunt destinaţi să-i întâlnim în decursul vieţii noastre. Pe măsură ce trec anii şi înaintăm în vârstă, acest fir devine tot mai scurt şi mai întins, aducând aceşti oameni în preajma noastră. Conform mitului chinezesc, cel care este responsabil de firul roşu al sorţii este Yuè Xià Lǎo (月下老),străvechiul zeu selenar al conexiunii cuplurilor şi al căsătoriei. În legendele japoneze, acest fir mistic nu este legat în jurul gleznelor, ci al degetelor noastre mici de la mână. 

De-a lungul vremii , acest fir nevăzut se poate încurca, dar nu se rupe niciodată. Graţie lui, la timpul potrivit, cunoaştem oameni meniţi să fie parte din viaţa noastră. Deşi, uneori, se spune că firul roşu are numai scopul de a ne aduce alături un suflet pereche, o persoană cu care urmează să ne căsătorim, acesta este văzut şi ca un mijloc de a ne află şi fraţii, surorile, părinţii, prietenii şi chiar duşmanii.
Un fir roşu invizibil conectează doi oameni care sunt destinaţi să fie împreună chiar din clipa naşterii lor. Firul poate să se întindă sau să se încurce, dar nu se rupe niciodată.

Ce idee frumoasă! Câtă magie presupune gândul că sunt deja legaţi invizibil de oameni care îşi vor pune o amprentă puternică asupra existenţei noastre. Oameni ce ne vor face mai buni, mai bogaţi sufleteşte, spiritual, şi ale căror destine sunt făcute să se împletească cu ale noastre indiferent de timp, spaţiu sau circumstanţe.
Deşi acest mit a fost creat probabil cu mii de ani în urmă, înainte de invenţia internetului şi a lui Google, îmi place să cred că dacă ai ajuns să-mi citeşti aceste rânduri înseamnă că ai fost predestinat să faci asta. Ai fost predestinat să înveţi poate ceva nou sau întrucât această povestioară te reconfortează şi dă o altfel de perspectiva vieţii tale. Fără să-ţi dai seama că ai fost călăuzit spre acest blog de un fir roşu, invizibil... 

Poate că, citind aceste cuvinte, ajungi să întrevezi firul nevăzut care te-a îndrumat să-ţi afli iubirea vieţii, cei mai buni amici... 


O varianta a mitului despre firul roşu al sorţii 


Într-unul din miturile asiatice pe această temă, este descris un băiat ce se întoarce acasă pe timp de noapte şi care vede, la un moment dat, un bătrân stand sub razele lunii (Yuè Xià Lǎo).Omul vârstnic îi spune băiatului că este conectat cu viitoarea lui soţie printr-un fir roşu, şi merge, alaturi de el, de-a lungul acestuia până la fata ce-i este destinată drept nevasta. Fiind prea tânăr şi neinteresat încă să se căsătorească, băiatul înşfacă o piatră de pe jos şi o aruncă în fată, după care o zbugheşte. 

Mulţi ani mai târziu, băiatul ajuns un flăcău arătos se angajează într-o căsătorie aranjată şi, în noaptea nunţii, intră în odaia unde îl aşteaptă proaspăta lui soţie, cu faţa acoperită de un văl. Ridicând vălul, mirele descoperă, cu încântare, că nevasta sa este una din cele mai frumoase fete din satul lui. 


În ciuda frumuseţii ei nemaipomenite, mireasa poartă peste frunte un fel de batic ornamental. Tânărul o întreabă de ce îl poartă, iar ea îi răspunde că atunci când era mică, un băiat a aruncat în ea cu o piatră ce i-a lăsat o cicatrice pe frunte. Desigur, ţi-ai dat seama că mireasa nu era altcineva decât fetiţa căruia îi fusese prezisă drept soţie cu ani în urmă, datorită firului roşu, de către bătrânul întâlnit de tânăr. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu