Istoria şi simbolurile mănuşilor

Datând încă din Egiptul antic, mănuşile au o istorie bogată şi sunt încărcate de simboluri atât solemne, ceremoniale, cât şi erotice. Accesorii vestimentare vitale vreme de secole, au fost şi au rămas, totodată, şi un însemn al nobleţii şi eleganţei.

Faraonii foloseau mănuşile ca un simbol al prestigiului şi puterii, iar femeile egiptene îşi menţineau frumuseţea mâinilor aplicând peste ele miere, uleiuri parfumate, şi acoperindu-le apoi cu mănuşi subţiri din mătase.

Xenofon în considera pe persani efeminaţi întrucât se apărau împotriva frigului purtând "îmbrăcăminte" pentru cap, picioare şi mâini (mănuşi). Homer îl descria pe Laertes în grădina sa purtând mănuşi de grădinar pentru a se apară de spini, iar poetul roman Varro pretindea că maslinile culese cu mâinile goale sunt mai bune decât cele adunate cu mănuşile pe mâini.

Numite în Imperiul Român "digitalia," mănuşile erau confecţionate pe atunci din mătase sau in, şi erau utilizate pentru a culege şi a aduce spre gură bucatele de pe masă, această tradiţie fiind reluată mai târziu, la Curtea regală franceză.
O mână de fier într-o mănuşă de catifea. George V

La origine, mănuşile nu erau articole de lux, având simpla funcţiune de a proteja împotriva frigului, erau făcute din materiale ieftine, fiind întrebuinţate mai ales de păstori, ţărani şi soldaţi. Cu timpul, printre nobili, au ajuns să ascundă vederii cât mai mult din piele. Tocmai de aceea, atunci când erau scoase şi expuneau goliciunea mâinilor, acestea trebuiau să fie apropiate de perfecţiune. Mâinile moi, delicate, gingaşe, albe, erau considerate a fi extrem de atrăgătoare, necesitând să fie protejate de razele soarelui prin purtarea mănuşilor. Acoperind o parte foarte expresivă atrupului, atingeau tot ceea ce atingea purtătorul lor, îi accentuau acestuia gesturile şi acţiunile, aşa că nu este surprinzător că au căpătat o semnificaţie simbolică puternică şi au fost privite ca un simbol al fidelităţii şi loialităţii timp de sute de ani.

De asemeni, mănuşile s-au dezvoltat în istorie într-un simbol al distincţiei, devenind în Biserica Catolică parte a ornamentelor liturgice în secolul al XI-lea.

Mâna Misterelor: Simbol şi semnificaţie

Începând cu secolul al XII-lea, mănuşile au ajuns să fie un accesoriu de o foarte mare importantă în vestimentaţia femeilor şi au fost înzestrate cu tot felul parfumuri şi broderii în culori vii, cu perle şi pietre preţioase. În Evul Mediu au fost consacrate ca simboluri ale demnităţii, puterii şi onoarei. Sunt binecunoscute cuvintele regelui George al V-lea: "O mână de fier într-o mănuşă de catifea." Ceremoniile de acordare a unei feude sau de investitură într-o poziţie de autoritate presupuneau înmânarea unei perechi de mănuşi. Lombarzii obişnuiau în ritualurile de căsătorie să îşi înmâneze mănuşile şi săbiile mireselor lor, ca un semn al credinţei lor. În acele zile, mănuşile erau un simbol al succesiunii şi supunerii. De exemplu, în Napoli, Corradino de Svevia şi-a aruncat mănuşile mulţimii adunate în jurul său înainte de a fi executat, pentru a fi duse lui Pietro de Aragona, pe care îl desemnase ca succesor al lui.

Până către mijlocul secolului al XIX-lea, exista obiceiul de a se da ca însemne mănuşi invitaţilor la o nuntă sau celor care participau la o înmormântare. Calitatea acestora varia totuşi în funcţie de rang sau statut. Perechile de mănuşi din cea mai fină piele spaniolă erau rezervate pentru membrii apropiaţi ai familiei, în vreme ce acelea mai grosolane, din piele de oaie, erau împărţite servitorilor.

Se spune, de altfel, că mănuşile albe de la nunţi au fost iniţial o modalitate de a se plăti serviciile cavalerilor şi domnişoarelor de onoare. În Belgia exista un obicei de nuntă ciudat. Preotul îi cerea mirelui un inel şi o pereche de mănuşi, de preferinţă roşii, conţinând trei monede de argint. Punea mănuşile în mâna dreapta a mirelui, apoi aducea la ele mâna dreapta a miresei şi le dădea drumul cu dexteritate, astfel încât să rămână în palma miresei. Se semnifică astfel simbolic că ea era luată în posesiune, cumpărată sau plătită.

Expresia "a arunca mănuşa," utilizată încă spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, reprezenta o provocare la duel în scopul apărării onoarei familiei sau a femeii iubite.

Luxul întruchipat de mănuşi le-a preschimbat în cadouri ideale la curţile regale, astfel încât, în secolul al XV-lea şi al XVI-lea, ambasadorii le oferau ca simbol al loialităţii lor.

Potrivit unei vechi zicale occidentale, pentru ca o pereche de mănuşi să fie bine făcută, era nevoie de aportul a trei naţiuni: Spania pentru a pregăti pielea, Franţa pentru a le croi forma şi Anglia pentru a le coase.

Cea mai preţuită piele de mănuşi a fost o perioadă cea provenită din Spania, îndeosebi din Cordoba. Această piele era tăbăcită printr-un proces vegetal special care o făcea impermeabilă şi foarte fină. Regele Carol I, într-un portret realizat de Danile Mytens, purta atât mănuşi, cât şi cizme din piele de Cordoba. De la începutul secolului al XVII-lea până spre finalul celui al XVIII-lea, piaţa mănuşilor a fost dominată de meşterii francezi. În decursul dominaţiei napoleoniene, francezii au divulgat o parte din tehnicile lor în restul Europei, mai ales în Napoli, unde are loc cea mai mare producţie de mănuşi italiene până în zilele noastre.

La mijlocul secolului al XVII-lea, mânecile din îmbrăcămintea femeilor au devenit revoluţionar de scurte, aşa că mănuşile au trebuit să fie mai lungi, pentru a acoperi pielea dezgolită astfel.

Sărutul mâinii: simbol şi semnificaţie 

Graţie probabil contactului direct cu pielea, mănuşile au căpătat un atribut erotic. Între secolul al XVI-lea şi secolul al XVIII-lea, perechile de mănuşi erau schimbate între îndrăgostiţi şi era o practică comună ca o femeie să-şi scoată mănuşă pentru a o da în dar favoritului ei. Faptul de a fi dăruită purtând căldura purtătoarei era extrem de sugestiv! După moartea regelui George al IV-lea, s-a descoperit că era în posesia a peste o mie de mănuşi desperecheate, primite de la partenerele lui de dans, şi nu numai!

O mâna pură nu are nevoie să fie acoperită cu vreo mănuşă. Nathaniel Hawthorne


În unele loje emasonice, şorţul ritual alb şi mănuşile albe semnificau purificarea vieţii. Dacă şorţul se referea la "o inima pură," mănuşile simbolizau "mâini curate." Mâinile, spunea Wemyss, în cartea "Clavis Symbolica," sunt simboluri ale acţiunilor umane; mâinile pure reprezintă acţiuni pure; mâinile nedrepte infăptuiesc injustiţii."

"O mâna pură nu are nevoie să fie acoperită cu vreo mănuşă."
Nathaniel Hawthorne

Până în anii 1930, mănuşile erau văzute ca un semn de eleganţă şi un simbol al unui statut social înalt. Pe de altă parte, mâinile "maculate" de soare erau considerate ca un semn al apartenenţei la clasa muncitoare. Acest accesorii au căzut în dizgraţie din 1968, din pricina conotaţiei lor "burgheze," a simbolismului unor relaţii umane formale, ipocrite şi ostentaţiei afişării averii. În această perioadă de triumf a hainelor "casual" şi a blugilor, industria mănuşilor a trecut prin una din cele mai adânci crize, agravate şi de competiţia produselor din Orientul Îndepărtat. Cu toate astea, odată cu anii 1980, a avut loc o renaştere a modei mănuşilor "made in Italy," care le-a readus în prim planul modei până în prezent.


Surse: 
- Albert Gallatin Mackey: The Symbolism of Freemasonry: Illustrating and Explaining Its Science and Phylosophy, its Legends, Myths and Symbols 
- J. E. Cirlot: A Dictionary of Symbols 
- Charles Dickens: All the Year Round, Volumul 9
Istoria şi simbolurile mănuşilor Istoria şi simbolurile mănuşilor Reviewed by Diana Popescu on 11:44:00 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.