Horoscop Taur mai 2017

Horoscopul Taurului mai 2017 relevă reconcilierea cu tine însuţi şi cei din preajma ta, beneficii extrase din intensa relaţionare socială, creativitatea gândirii şi forţa ta de convingere. Viaţa sentimentală necesită ocolirea cărărilor bătătorite, desprinderea de inerţie şi obişnuinţe, iar întreprinderile tale financiare, stând sub semnul prudenţei, îţi promit în general creşterea veniturilor.


Horoscop Taur mai 2017 - Horoscop general 


Impresia că eşti îndepărtat sau neînţeles de oameni se risipeşte din 3 mai, graţie revenirii lui Mercur în tranzit direct în Berbec şi a douăsprezecea ta casă. Încrezător în tine însuţi, în resursele tale interioare, nu mai percepi singurătatea ca pe ceva negativ, ci ca pe un prilej de a te reconecta cu universul tău interior şi latura ta spirituală. De asemeni, pari să nu te mai agăţi de idei fixe, şi ai capacitatea să te adaptezi din mers conjuncturilor mereu schimbătoare, să profiţi de fapt de ele, pentru a-ţi promova interesele şi personalitatea.

Trigonul dintre Soare şi Pluton de pe 9 mai 2017 îţi permite să îţi arăţi forţa personală, să ai reuşite impresionante datorită mobilizării şi perseverenţei. Eşti capabil să-ţi dezvălui lucruri ascunse, esenţiale despre lume, iar voinţa de a scruta adâncimile sinelui şi ale altora te poate ajuta să pui capăt unei probleme mai vechi, să îţi vindeci răni sufleteşti din trecut.
Horoscop mai 2017 Taur

Luna plină răsărită pe 10 mai în Scorpion şi a VII-a casă a Taurului este asociată cu teste, încercări ale relaţiilor tale de parteneriat. Circumstanţele exterioare şi dorinţa ta fierbinte de a regăsi autenticitatea, viabilitatea unor astfel de conexiuni umane pot determina fie învigorarea, fie destrămarea unor asocieri din plan personal, social şi profesional.

Începând cu 16 mai 2017, Mercur străbate regiunea astrologică a Taurului, prima casă a acestei zodii, intensificându-ţi agilitatea mentală şi interacţiunea cu oamenii, extinderea reţelei tale de prieteni şi cunoştiinţe. Posezi abilitatea de a-ţi transmite cu expresivitate, putere de convingere crezurile şi proiectele, asigurându-ţi astfel sprijinul unor persoane influente. Obiectivitatea care te caracterizează şi creativitatea gândirii îţi facilitează succese dacă îţi menţii focalizarea pe obiective prioritare. O călătorie din această perioadă îţi poate aduce beneficii notabile.

Horoscop Taur 2017

Mercur în sextil cu Neptun în data de 28 mai te înzestrează cu o sensibilitate aparte, care te călăuzeşte către o preocupare artistică sau spirituală, ori te ajută să distingi, să înţelegi necazurile, suferinţele altora, şi te îndrumă să le dai o mână de ajutor.

Veştile primite de tine sau cele pe care le transmiţi altora tind să fie extrem de favorabile pe 31 mai 2017, sub impactul trigonului lui Mercur cu Pluton. Încă o dată, forţa ta de persuasiune îţi înlesneşte crearea unor alianţe durabile. Convorbirile serioase şi sincere cu persoane din preajma ta au menirea să-ţi deschidă ochii asupra unor posibilităţi neexplorate, a unor noi căi de înţelegere a vieţii.

Horoscop Taur mai 2017 - Dragoste şi cuplu 


Dragostea prosperă atunci când îşi regăseşte prospeţimea şi sursele cele mai adânci sub vibraţiile Lunii pline găzduite pe 10 mai 2017 în a şaptea ta casă. Se impune să ieşi din zona ta de confort, să te descătuşezi de obişnuinţe, simţăaminte şi idei preconcepute. Dacă reuşeşti să faci asta, ai ocazia să îţi armonizezi şi dinamizezi relaţia de cuplu, să îţi retrăieşti idila dintâi cu persoana iubită. Nativii singuri îşi pot oferi mai multe şanse de a-şi afla un partener pe măsură dacă îşi schimbă modul de abordare din sfera socială, îşi scot la lumină generozitatea, nu mai ezită să se desprindă de conformisme şi să se înfăţişeze lumii aşa cum sunt cu adevărat.

Pe 25 mai, Luna nouă poziţionată în Gemeni şi a doua casă a Taurului mijloceşte înfiriparea unei noi poveşti de dragoste. Dacă nu eşti încă parte a unui cuplu, poţi forma unul cu cineva care te preţuieşte, îţi redă încrederea în tine şi în valoarea ta.

Horoscop Taur mai 2017 - Muncă şi bani 


Prudenţa şi simţul practic constitue repere consacrate ale tranzitului pornit de Soare, odată cu 20 mai, în Gemeni şi a doua ta casă. Nu eşti dispus să te avânţi în planuri noi, de mare anvergură în plan financiar, preferând mai degrabă să te concentrezi pe cele aflate în derulare. Asta nu te împiedică totuşi să îţi creşti veniturile, eventual prin acordarea de mai mult timp şi energie demersurilor tale din afaceri. Cu cât ai mai mulţi bani, cu atât te simţi mai în siguranţă. Deşi nu eşti dornic să te dedai unor cheltuieli mari, poţi să achiziţionezi un lucru a cărui valoare va creşte de-a lungul timpului, să faci o investiţie ce va putea fi fructificată în curând.

Atitudinea ta precaută din chestiunile financiare poate fi totuşi zguduită pe 25 mai, ca urmare a Lunii noi din a II-a casă a Taurului. Eşti îmboldit să te lansezi într-o afacere pe cont propriu sau să îţi asumi sporite riscuri într-una existentă. Pe de altă parte, este posibil să te confrunţi cu o criză într-un parteneriat financiar, fiind nevoie să porţi o discuţie serioasă, hotărâtoare, despre menţinerea sau nu a acestei asocieri.

Horoscop Taur aprilie 2017
Horoscop Taur mai 2017 Horoscop Taur mai 2017 Reviewed by Diana Popescu on aprilie 11, 2017 Rating: 5

Un comentariu:

  1. Dragă Diana, ca de obicei, horoscopul oferit de tine, pentru mine, taur, este cât se poate de inspirat. Îți mulțumesc mult! îți urez succes pe mai departe. Magda

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.