Horoscop Săgetător 2018

Horoscopul Săgetătorului 2018 insistă pe regăsirea atuurilor tale personale, pe importanț familiei, copiilor în existența ta și debarasarea de influențe interioare de rău augur. Dacă viața sentimentală se îndreaptă spre clarificări și statornicie, cea profesională este cutremurată de schimbări, iar activitatea financiară necesită un plus de seriozitate.

Horoscop Săgetător 2018 - Previziuni generale


Pluton și Saturn îți pun la încercare respectul față de tine însuți, față de valorile tale personale. Chiar dacă treci prin împrejurări dificile în afirmarea personalității tale, acestea au scopul să îți deschidă ochii asupra autenticității sinelui, a adevăratelor tale puncte forte, pe care poate că ți le neglijezi sau nu le exploatezi îndeajuns.

Neptun își continuă călătoria în Pești, determinându-te să pui mai departe căminul în centrul lumii, să fii cât se poate de înțelegător, binevoitor, generos în relațiile cu familia, să te simți în siguranță, ca-n sânul lui Avram acasă, împreună cu cei dragi.

Nativii din Săgetător care au copii se pot bucură de realizări, împliniri ale acestora până pe 15 mai 2018, și după 6 noiembrie 2018, grație prezenței lui Uranus în Berbec. După ani de schimbări, evoluție a acestora, copiii tind să fie mai responsabili, să-și echilibreze conexiunea cu părinții lor.
Horoscop 2018 Săgetător


Jupiter străbate tărâmul Scorpionului în primele 10 luni ale anului, facilitându-ți cufundarea în lumea ta subconștientă, explorarea impulsurilor, motivațiilor tale umbrite, ascunse zonei tale lucide. Ai, astfel, posibilitatea să te eliberezi de balastul unor drame, tragedii trecute, să-ți împrospătezi sufletul, universul interior.

Tendințele anterioare sunt  întețite la debutul anului, datorită tranzitului lui Marte în Săgetător, până pe 26 ianuarie 2018. Ești îmboldit să arunci peste bord tabieturi, obișnuințe nocive, să îți clarifici viziunea asupra existenței.

Dupa aceea, Marte poposește în Capricorn, Insuflându-ți un potențial energetic consistent. Ești cuprins de o motivație fierbinte în drumul spre obiectivele tale, ceea ce te sprijină să profiți la maximum de oportunitățile care te înconjoară!

Mercur se înscrie pe un traseu retrograd în intervalul 22 martie - 15 aprilie în Berbec, așa că părinții  săgetători pot avea de a face cu porniri rebele ale odraslelor lor, cu dorința insistentă a acestora de a căpăta mai multă atenție!

Agilitatea mentală, predispoziția de a face cele mai bune alegeri sunt orientări imprimate de Marte în Vărsător, între 16 mai și 26 iunie 2018. Planeta războiului devine retrogradă în același semn zodical până pe 13 august 2018, slăbindu-ți puterea de concentrare. Îți poate fi mai greu să te dedici proiectelor tale, să interacționezi fertil cu oamenii.

2018: Anul chinezesc al Câinelui de Pământ

Marte își reia tranzitul direct în Vărsător în perioada 11 septembrie - 15 noiembrie 2018, și îți dăruiește iarăși spiritul său combativ, ambiția de a-ți materializa visele.

Jupiter guvernează odată cu 8 noiembrie 2018 regatul Săgetătorului, inaugurând un ciclu astral pe parcursul căruia te simți nemaipomenit de bine în pielea ta, ești plin de optimism, noroc, ai ocazia să te aventurezi în experiențe de viață incitante și încărcate de învățăminte.

Relațiile familiale ajung în prim plan din 15 noiembrie 2018, ca urmare a parcursului lui Marte în Pești. Tendințele neptuniene sunt învigorate, ești impulsionat să stai mai mult acasă, în mijlocul celor îndrăgiți, să oferi sprijin rudelor și să-ți găsești sprijin în ele.

Horoscop Săgetător 2017

Mercur își asumă un aspect retrograd în sectorul Săgetătorului în perioada 12 noiembrie - 1 decembrie 2018, și are putința să-ți facă existența mai solicitantă, mai stresantă, decât de obicei. Se impune, așadar, să îți rezervi un timp sporit pentru relaxare, deconectare.

Aceeasi planetă, retrogradă după aceea până pe 6 decembrie 2018 în Scorpion, poate facilita revenirea în viața ta a unor aspecte, probleme din trecut. Pari să fii stăpânit de nostalgie, dar nu trebuie să te refugiezi în amintiri, ratând astfel oportunitățile prezentului!


Horoscop Săgetător 2018 - Dragoste și cuplu


Naveta lui Uranus în Berbec, unde se găsește până la mijlocul lui mai 2018 și revine la începutul lui noiembrie 2018, marchează finalizarea unor schimbări în viața amoroasă care au avut loc probabil în ultimii ani. Îți limpezești tot mai mult ce vrei de la dragoste și ce vrea ea de la tine, și ce înseamnă aceasta pentru tine. În această conjunctură astrologică, unii nativi sunt pe cale să-și depășească niște reticențe, o prudență exagerată, și să se atașeze din tot sufletul de un partener cunoscut de câtăva vreme. Alții își iau inima în dinți și își cer în căsătorie persoana iubită. Cei singuri sunt în stare să discearnă dacă un potențial tovarăș de cuplu le poate fi cu adevărat loial, credincios și iubitor până în pânzele albe.

De la mijlocul lui martie și până la cel al lunii aprilie, Mercur încearcă să pună bețe în roate vieții sentimetale. Este necesar să fii cât mai deschis, mai sincer cu partenerul tău, astfel încât să nu se mai îndoiască de tine, ba chiar să cadă pradă unei gelozii feroce, nejustificate!


Horoscop Săgetător 2018 - Muncă și bani


Efectele împletite ale lui Saturn și Pluton în a doua ta casă te conving să te implici cu seriozitate în activitatea financiară și să nu treci cu vederea circumstanțe ce-ți pot face găuri în buzunare. Chiar dacă te simți nesigur în tranzacțiile bănești, acest lucru te determină să fii mai responsabil!

De altfel, vizita lui Marte, dintre 17 martie și 16 mai 2018 în Capricorn, pare să te focalizeze spre o nouă oportunitate financiară ori o afacere capabilă să-ți mărească substanțial veniturile.

Uranus se angajează într-o incursiune în Taur în perioada 15 mai - 6 noiembrie 2018, așa că poți constata schimbări majore în carieră. Poți trece prin tot felul de modificări atât în activitatea profesională, colectivul de muncă sau șansele de a evolua în meseria ta!

Predictii bazate pe Evenimente astrologice în horoscopul 2018
Horoscop Săgetător 2018 Horoscop Săgetător 2018 Reviewed by Diana Popescu on noiembrie 07, 2017 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.