Horoscop Capricorn aprilie 2018


Horoscopul Capricornului din aprilie 2018 indică ameliorarea relațiilor familiale, necesitatea de a fi flexibil în ajustarea, reorientarea parcursului spre obiectivele tale, o atitudine pozitivă ce-ți înlesnește împliniri de excepție, o viață amoroasă stabilă și împrospătătoare, și una profesională foarte ambițioasă.

Horoscop aprilie 2018 Capricorn


Horoscop Capricorn aprilie 2018: Previziuni astrologice generale


Eventuale dificultăți din viața de familie se dovedesc a fi minore și sunt pe cale să dispară de la sine. Ai, astfel, prilejul să reinstaurezi armonia, buna înțelegere în comunicarea cu cei apropiați, să te focalizezi într-o sporită măsură, împreună cu ei, asupra unor țeluri comune.

Traversezi o perioadă în care, cel puțin la început, te poți simți nițel împovărat de apariția unor noi responsabilități în traiul personal sau de obligația să ți le revezi pe unele mai vechi. O serie de împrejurări ale existenței poate provoca schimbarea planurilor tale individuale, mai ales a celor de cursă lungă. Nu este o vreme prielnică lansării în inițiative pe cont propriu de o mare anvergură!

Vestea bună este că în ultima decadă a lunii ești însuflețit de un plus de vioiciune, optimism, încredere în tine. Ești înclinat să vezi numai partea plină a paharului, iar oamenii apreciază acest lucru, îți prețuiesc tovărășia, și te atrag într-o sumedenie de evenimente plăcute, distracții și petreceri.

Tendințele de mai sus sunt completate de altele, ale căror influențe sunt de o mai mică durată...

Pe 2 aprilie 2018, conjuncția dintre Mercur și Saturn te motivează să te ocupi chestiuni importante din viața ta. Ai, totuși, pornirea să te grăbești să-ți îndeplinești obligațiile, ceea ce te poate determina câteodată să faci greșeli, să-ți dai cu piciorul stâng în dreptul.

Impulsivitatea ți se întețește în data de 4 aprilie 2018, ca urmare a cuadratului lui Mercur cu Marte. Reacționezi pe dată la orice informație primită din mediul înconjurător, gata să ataci orice sau pe oricine nu-ți este pe plac. Acordă-ți timp pentru a lua în considerare impactul acțiunilor tale, dacă acestea te pot conduce cu adevărat spre obiectivele tale.

Mercur în cuadrat cu Neptun pe 5 aprilie 2018 te provoacăsă te enervezi cumplit, exagerat, din cauza unor obstacole mărunte așezate în drumul tău. Te concentrezi pe detalii și tinzi să-ți calculezi cu minuțiozitate fiecare pas din demersurile tale. Pari să fii mai eficient decât crezi, și trebuie să ai grijă să nu faci din țânțar armăsar, să nu fii preocupat de probleme care, de fapt, nu există!

Îndatoririle îți par mai puțin apăsătoare și câștigi aprecierea altora datorită responsabilității de care dai dovadă ca efect al trigonului dintre Venus și Soare din 7 aprilie 2018. Pe de altă parte, o relație de prietenie poate înflori, ți se poate dezvoltă, fortifica, dacă ii dai întâietate.

Ziua de 11 aprilie 2018 stă sub semnul a două evenimente astrologice: cuadratul Soarelui cu Pluton și trigonul lui Venus cu Marte. Neînțelegeri minore cu oamenii, ce sunt în stare să se transforme în bătălii aprige, pot fi evitate grație adaptabilității tale, tactului tău. Simțul diplomatic îți poate fi de folos și în crearea unor noi alianțe.

Energia și hotărârea îți ajung la cote foarte înalte pe 14 aprilie 2018, atunci când Jupiter se amplasează în sextil cu Pluton. Ai, în acest fel, oportunitatea să te desfătezi în succese notabile, să-ți extinzi sfera de influență. Accezi cu ușurință la o poziție de lider atâta timp cât ești atent și față de interesele altora.

Horoscop Capricorn 2018

Luna plină răsărită pe 16 aprilie 2018 în Berbec îți inspiră un plan promițător legat de casă și/sau familie. Ai capacitatea să alungi necazurile unei rude și să petreci clipe frumoase, memorabile, alături de cei dragi.

În data de 24 aprilie 2018, din cauza sextilului dintre Marte și Jupiter, aproape orice îți este posibil! Cu cât vezi ce-i mai bun în tot ce te înconjoară, cu atât îți dezvăluiești ce este mai bun în tine! Realizările importante spre care te îndrepți te impulsionează să fii generos cu alții.

Barierele așezate înaintea ta sunt depășite ușor datorită forței și perseverenței tale. Sub influența conjuncției lui Marte cu Pluton din 25 aprilie 2018, ești capabil să îți canalizezi o forță extraordinară pentru materializarea visurilor tale!

Soarele în trigon cu Saturn pe 29 aprilie 2018 îți înlesnește obținerea de rezultate remarcabile atunci când îți pui la punct cu claritate ceea ce ai de făcut. Când simți că ești pe un teren sigur, stabil, accepți cu o mai mică încăpățânare lecțiile pe care ți le dă viața.

Promisiunile, obligațiile pe care ți le asumi par să fie cât pe ce să te copleșească pe 30 aprilie 2018, sub vibrațiile Lunii pline din Scorpion. Rezervă-ți timp pentru tine însuți, și nu-ți trece cu vederea interese personale esențiale!





Horoscop Capricorn aprilie 2018: Dragoste și cuplu


Dragostea se ia în serios, dar nu își refuză plăceri incitante, revitalizante.

Dacă ești solo, pari să atragi ca un magnet mai mulți pretendenți la un loc special în inima ta. Tinzi să alegi pe cineva cunoscut în sfera ta profesională ori ocupațională, o persoană a cărei responsabilitate în iubire se impletește cu abilitatea de a te îndruma spre o autentică, incandescentă bucurie de a trăi.

În caz că ai un partener de cuplu, conexiunea ta afectivă cu el pare să se înfierbânte, să devină pătimașă, datorită fiorilor de senzualitate pe care-i stârnești în acesta!

Trigonul lui Venus cu Pluton din 17 aprilie 2018 este asociat și el cu intensificarea atașamentului reciproc din relațiile în doi. Îți dorești o cât mai mare intimitate cu tovarășul tău de viață, una tinzând către o contopire a sufletelor voastre! Fii grijuliu, totuși, să nu-i ceri acestuia imposibilul, luna de pe cer!


Horoscop Capricorn aprilie 2018: Muncă și bani


Încearcă să nu împingi prea departe predispoziția de a fi critic cu tine și alții în plan profesional. Oricum, aspirația de a te apropia de perfecțiune îți crește randamentul în muncă, mai ales dacă este însoțită de dorința ta sinceră de a colabora cu cei din jur!

Dacă nu ai un job, poți obține unul care nu-ți făgăduiește, totuși, deocamdată, beneficii foarte însemnate.

Horoscop Capricorn martie 2018

Horoscop Capricorn aprilie 2018 Horoscop Capricorn aprilie 2018 Reviewed by Diana Popescu on martie 26, 2018 Rating: 5

Un comentariu:

Un produs Blogger.