Mitul despre Ianus / Janus
Ianus a fost zeul roman al începuturilor, porților și ușilor / întrărilor. A fost asociat cu debutul unei zile și cea dintâi lună a anului, ianuarie, numită după el. Romanii l-au menționat pe Ianus pentru prima dată într-un șir de zei pentru rugăciunile lor, și au numit Janiculum, unul dintre cele șapte dealuri din Roma, în onoarea sa.
Asemeni unei căi printr-o ușa, prin care se poate intra din două direcții, Ianus a fost, de obicei, înfățișat cu două fețe, una privind înainte, și una înapoi. Templul lui Ianus din formul roman avea două seturi de uși, îndreptate spre est și vest. Acestea erau deschise în timpul unui război, și închise în vremuri de pace.
Ianus apare într-un mit ca apărătorul unei importate părți a Romei. Când orașul a fost atacat de un trib cunoscut drept Sabini, Ianus a inundat porțile Romei cu un izvor fierbinte pentru a-i împiedica pe invadatori să intre în oraș.
Într-o altă legendă, Ianus și-a folosit cele două fețe pe când își urmărea o iubită. Zeița Cardea a fost cunoscută prin faptul că își conducea admiratorii într-o peșteră și, apoi, fugea de acolo. Când Ianus a întovărășit-o la peștera aceea, a văzut cu fața din spatele lui că ea se întorcea pentru a pleca și a prins-o înainte ca aceasta să poată da bir cu fugiții.

Niciun comentariu: