Taur - Taur: Compatibilitate in dragoste

Doi Tauri indragostiti unul de celalalt par a trai intr-o gradina a Edenului mai imbelsugata in placeri si satisfactii decat cea a lui Adam si Eva. Compatibilitatea in dragoste dintre ei se bazeaza mai cu seama pe confort si siguranta. La inceputul relatiei de cuplu, tind a se rasfata unul pe celalalt in delicii cat se poate de lumesti, din care cele culinare nu au cum lipsi. Ei au predispozitia de a se retrage intr-o lume numai a lor, luand parte la o veritabila sarbatoare a simturilor, inclusiv al celui tactil din senzuala lor impartasire intima.

Acest cuplu poate dispare o vreme din raza vizuala a oamenilor apropiati, doar pentru bucuria regasirii reciproce sau pentru a se refugia mai multe weekend-uri la rand departe de lumea civilizata intr-un singuratic si mirific colt al naturii. Cei doi nativi din Taur obisnuiesc a-si aprofunda legatura de cuplu, construindu-i cu rabdare si perseveranta un solid fundament. Pana si posesivitatea de care sunt amandoi strabatuti pare a le fi pe plac, confirmandu-le realitatea de neconstestat a uniunii dintre ei.

Perechea taurina are inclinatia de a se lasa in voia unor neclintite de nimic obiceiuri si tabieturi, ajungand chiar sa isi petreaca in unul si acelasi loc toate concediile sau vacantele anuale. Prudenta lor de a nu cheltui prea mult ii poate imboldi sa isi refuze lucruri care ar putea adauga comuniunii lor un plus de farmec si incitare. Spre exemplu, in loc sa prefere a-si sarbatori aniversarea casatoriei lor la Venetia, ei se pot decide ca banii trebuinciosi unui astfel de voiaj sa fie mai curand folositi pentru o investitie pe termen lung. Taurului ii place sa se inconjoare cu obiecte mai mult sai mai putin valoroase, asa ca cei doi pot opta pentru o locuinta cat mai incapatoare, capabila a le adaposti achizitiile. Relatia lor poate deveni una bazata pe exclusiv pe castiguri materiale, alungand o autentica afectiune si daruire. Pe de alta parte, aceasta pereche are adeseori oportunitatea de a pune la punct o afacere de familie cu un potential de mare suucces, avand posibilitatea de a se mentine timp de mai multe generatii.

Pentru ca dragostea Taurilor sa nu se faramiteze  ori sa stagneze din cauza inertiei si a materialismului, acestia trebuie sa isi aduca aminte mereu de ce anume i-a adus impreuna si sa continue a explora cu indrazneala universul celor cinci simturi, fara a se opune cu incapatanare unor schimbari esentiale si unor noi cai de a se implini unul prin celalalt. Loialitatea aproape indestructibila ce ii caracterizeaza, precum si atitudinea lor realista le garanteaza evolutia in cuplu atata vreme cat se deschid catre creativitate si nu se impotmolesc in conformism si rutina.


Copyright © diane.ro

Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei :

Barbatul Taur - Dragoste si cucerire

Femeia Taur - Iubita, prietena, sotie si mama

Taur - Rac: Compatibilitate in dragoste
Taur - Taur: Compatibilitate in dragoste Taur - Taur: Compatibilitate in dragoste Reviewed by Diana Popescu on august 05, 2013 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.