Horoscop Scorpion septembrie 2015

Horoscopul Scorpionului septembrie 2015 anticipează o schimbare de amploare necesitând flexibilitate şi intuiţie, o relativă izolare oportună unei purificări interioare, dar şi o integrare fericită în lume, şi o reevaluare a vieţii profesionale şi financiare.

Horoscop Scorpionului septembrie 2015 | Horoscop general 


Scorpion
Luna nouă răsărită pe 13 septembrie 2015 în Fecioară şi a unsprezecea casă a Scorpionului îţi insuflă o viziune practică asupra lumii şi îţi stimulează ingeniozitatea, mai cu seamă într-o activitate colectivă. Ai potenţialul de a clădi fundaţia unui vis sau ideal care părea până mai ieri greu de pus în practică. Eşti motivat să te desprinzi de oameni care se complac într-un dolce far niente şi să aderi la o cauza nobilă, umanitară.

Scena existenţei trece printr-o transformare abia perceptibilă dar hotărâtoare în spatele culiselor. Sub influenţa tranzitului retrograd asumat de Mercur odată cu 17 septembrie, în Balanţă şi a XII-a ta casă, te poţi simţi ca şi cum ai călători într-un tren de noapte căruia nu îi ştii destinaţia. În acest context, este bine să nu îţi dai cu presupusul faţă de ceea ce este pe cale să se întâmple, ci să fii pregătit să întâmpini cu o cât mai mare adaptabilitate orice întorsătură imprevizibilă a soartei. Încrede-te în mesajele intuiţiei şi nu rata nici o oportunitate care ar putea trece în grabă pe lângă tine.

Începând cu 23 septembrie 2015, parcursul Soarelui în Balanţă şi a douăsprezecea casă a Scorpionului aduce în prim plan descifrarea hieroglifelor subconştientului şi debarasarea de tot ceea ce nu-ţi este de folos. Este cazul să-ţi recunoşti şi să-ţi izgoneşti scheletul din dulap, să înfrunţi probleme vechi şi să le depăşeşti. Este o perioadă prielnică purificării mentale, emoţionale şi spirituale. Poţi să te simţi secătuit de vitalitate, mai cu seamă în mijlocul oamenilor şi să ai nevoie de mai multă singurătate pentru a-ţi reîncărca bateriile. Pari să fii extrem de sensibil, emotiv şi intuitiv, şi să îi sprijini dezinteresat pe oamenii neajutoraţi.

Înclinaţia de a fi secretos, dar şi vanitos, şi de a-i manipula pe cei din jurul tău se diminuează treptat din 24 septembrie, graţie ieşirii lui Pluton din turnura sa retrogradă în Capricorn şi a treia ta casă. Te interesezi de alţii şi le recunostii meritele într-o sporită măsură, nu îţi mai este dificil să te conformezi regulilor nescrise din societate, ştii să te faci plăcut celorlalţi şi apelezi frecvent, cu folos, la simţul tău diplomatic.

Marte îşi apariţia pe 25 septembrie 2015 în Fecioară şi a XI-a casă a Scorpionului, aliniindu-se tendinţelor lui Pluton şi imboldindu-te să ieşi în lume, să te distrezi şi să îţi faci noi prieteni. Influenţele solare îşi pierd din intensitate, iar atitudinea ta deschisă, extrovertită îi atrage pe oameni şi îi face uneori să te vadă ca pe un lider. Nu mai eşti debusolat de nici un fel de şovăieli. Tenacitatea şi spiritul de iniţiativă călăuzite către materializarea speranţelor şi viselor tale cele mai arzătoare par să fie de bun augur, să aducă norocul de partea ta.

Horoscop Scorpion septembrie 2015 | Horoscop dragoste 


Din 6 septembrie, revenirea lui Venus în tranzit direct în a zecea ta casă îţi clarifică viaţa sentimentală prin desprinderea ta sau a partenerului tău de o atitudine cumva mercantilă, materialistă în relaţia de cuplu. Poate că unul dintre voi a bătut prea mult toba despre veniturile sale mai mari ori poziţia sa profesională mai înaltă. Ei bine, Venus are, de obicei, capacitatea de a destrăma astfel de atitudini. În rarele cazuri când nu o poate face, nu admite continuarea relaţiei în doi, grăbind drumul spre o despărţire. Pe de altă parte, în acest context astral, unii nativi din Scorpion se pot elibera de o păguboasă aventură amoroasă de la serviciu, iar alţii sunt gata să facă sacrificii materiale în favoarea persoanei speciale care le-a cucerit inima.

Horoscop Scorpion septembrie 2015 | Horoscop bani şi muncă 


Ca efect al ieşirii lui Venus din aspect retrograd în Leu şi a X-a casă a Scorpionului, din 6 septembrie ai potenţialul de a-ţi limpezi imaginea personală atât în plan social, cât şi profesional. În cazul în care şefii şi/sau colegii tăi au fost până acum derutaţi sau nedumeriţi în privinţa competenţei sau a puterii tale de muncă, ai la îndemână condiţii optime pentru a-i lămuri, pentru a-ţi ajusta şi consacra felul cum eşti privit, apreciat din punct de vedere profesional. Dacă încerci să-ţi găseşti un job, este indicat să-ţi rescrii CV-ul şi să-ţi însuşeşti noi tehnici de a face faţă unui interviu, astfel încât să-ţi subliniezi punctele forte şi să îţi măreşti şansele de a fi angajat.

Un nou stadiu de evaluare a valorii tale profesionale şi a eficienţei demersurilor tale profesionale, dar mai ales ales financiare, este vestit odată cu 18 septembrie, ca urmare a tranzitului lui Saturn în Săgetător şi a doua ta casă. Deşi acest aspect este asociat în tradiţia astrologică cu pierderi financiare, el pune mai degrabă accentul pe nemulţumirea faţă de realizările tale de până în prezent, faţă de veniturile pe care le obţii. Poţi, astfel, considera că nu îţi fructifici îndeajuns înzestrările, că nu profiţi decât într-o mică măsură de conjuncturile favorabile, că eforturile tale nu sunt recompensate aşa cum s-ar cuveni. Este un tranzit de-a lungul căruia nu câştigi la loto şi nici nu îţi cad bani din cer, dar care este marcat de progrese lente şi temeinice în plan financiar, de conştientizarea avantajelor tale în sfera financiară.

Viaţa profesională te pune pe jar sub efluviile Lunii pline ivite pe 28 septembrie 2015 în Berbec şi a şasea casă a Scorpionului. Poţi fi nerăbdător să faci o schimbare de proporţii ţinând de job sau o circumstanţă de la serviciu îţi cere să iei o decizie rapidă şi importantă. În ambele cazuri, se impune să te bazezi atât pe instinct cât şi pe raţiune întrucât hotărârile luate în această zi pot avea efecte pe termen lung.


Articole din acelaşi domeniu în Blogul Dianei:

Horoscop chinezesc 2015 - Toate zodiile 

Horoscop Scorpion 2015

Horoscop Scorpion august 2015
Horoscop Scorpion septembrie 2015 Horoscop Scorpion septembrie 2015 Reviewed by Diana Popescu on august 14, 2015 Rating: 5

2 comentarii:

  1. Intersant și frumos!Rămâne de pfofitat de tendințele astrelor și de văzut în ce măsură se verifică prezicerile! Eu vă mulțumesc personal și mă declar satisfăcută de lectură!

    RăspundețiȘtergere
  2. Traiesc efectiv ce spui ca se intampla in luna septembrie

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.