Horoscop Pești martie 2019

Horoscopul Peștilor din luna martie 2019 reliefează necesitatea de a-ți îmbunătăți relațiile cu sinele și ceilalți prin luarea în considerare a ceea ce este veritabil în acestea, ocazia de a îți impune personalitatea pe scenă publică, o viață sentimentală oscilând între umbre și lumini, și dezideratul de fi cât mai prudent pe plan financiar.

Horoscop Pești martie 2019: Previziuni generale


 Chiar din prima zi a lunii, ești îndrumat să îți petreci mai mult timp în singurătate, astfel încât să îți permiți să te lași purtat de curenții oceanici ai imaginației tale, să intri în contact cu aspirațiile tale profunde, pe care uneori nu vrei să le dezvalui oricui.

În plus, un răgaz de solitudine îți oferă șansa de a-ți reevalua modul cum ești perceput de cei din jur, a analiza care dintre interacțiunile tale cu alții îți sunt toxice, ori benefice.

Poate că este necesar să-ți asumi o nouă perspectiva asupra relațiilor tale cu oamenii, renunțând la unele prejudecăți și idei fixe legate de ei, să îți regăsești făgașul prin care să îți afirmi individualitatea, originalitatea, chiar dacă acest lucru te obligă cumva să ieși din zona ta de comoditate, de pe cărările bătătorite cu care te-ai obișnuit.

Perioada anterioară de reconfirmare a sinelui tău este pe cale să te aducă într-una de înflorire, afirmare efervescentă a personalității tale în ultima decadă din martie. Ești inspirat cum să te pui în cea mai favorabilă lumină în sfera socială, să îi faci pe alții să se alieze țelurilor tale, să te înscrii pe o turnură nouă, foarte auspicioasa a existenței tale.
Horoscop martie 2019 Pești

O focalizare nemaipomenită, dar cu două tăișuri, către viața de familie, își pune amprenta asupra finalului lunii acesteia și a începutului celei următoare. Pot ieși la iveală probleme trecute cu vederea din relaționarea cu rudele și persoane dragi, care pot fi soluționate numai dacă îți înfrângi imboldul de a îi controla, a le impune niște decizii inconvenabile pentru ei!

Conjuncția dintre Soare și Neptun din 7 martie 2019 te determină să te ferești de circumstanțe care te solicită prea mult, dar îți insuflă capacitatea de a descoperi indicii ascunse despre persoanele din imediata ta apropiere. Nu te aștepta la prea mult nici din partea ta, nici din partea altora!

Detaliile care de obicei îți displac din traiul de zi cu zi îți pot dărui o viziune fertilă asupra demersurilor tale pe 9 martie 2019, cu prilejul sextilului Soarelui cu Saturn. Cu cât te pliezi mai mult regulilor scrise și nescrise, cu atât mai mult ai de câștigat! Ai oportunitatea să te ocupi cu succes de o chestiune importantă din existența ta sau să duci la bun sfârșit o sarcină pe care o tărăgănezi de ceva vreme.

În data de 10 martie 2019, Marte în sextil cu Neptun îți indică să fii cât mai flexibil în întreprinderile tale. Nu te agăța de un program fix, apelează cât poți mai mult la spontaneitate și creativitate, și vei avea realizări notabile!

Sextilul Soarelui cu Pluton din 13 martie 2019 îți furnizează satisfacții majore rezultate din faptul că știi cu adevărat ce îți dorești și ești gata să perseverzi până îți atingi țelurile. Puterea ta interioară iese la lumină, voința te ajută să elimini dintr-o clipită orice piedici ți se pun în cale.

O grămadă de mesaje, obligații, telefoane te solicită peste măsură pe 15 martie 2019, ca urmare a conjuncției dintre Soare și Mercur. Ai o capacitate remarcabilă să acumulezi informații de preț și să le distribui oamenilor importanți din viața ta. Poți obține niște avantaje deloc neglijabile în călătorii de scurtă durata!

Ziua de 16 martie 2019 este marcată de cuadratul lui Mercur cu Jupiter și sextilul lui Mercur cu Pluton. Ești dinamizat de dorința ca totul să-ți meargă cum îți doreșți, nu accepți nici un "nu" ca răspuns al întrebărilor tale despre cooperarea cu alții, însă este necesar să discerni cu obiectivitate între ce este esențial și ce nu în demersurile tale!

Acțiunile tale bine gândite sunt în stare să-ți dăruiască rezultate pozitive, sub impactul sextilului dintre Mercur și Marte din 18 martie 2019. Printr-o planificare riguruoasă, poți evita conflicte, situații încurcate. Îți comunici cu forță de sugestie interesele, aducându-i pe alții de partea ta.

Horoscop Pești februarie 2019

Pe 20 martie 2019, Mercur în sextil cu Saturn îți dăruiește acuratețe și inspirație în evaluarea informațiilor multiple la care ai acces. Dai dovadă de simț practic, însă nu trebuie să te agăți prea mult detalii, multe dintre ele nesemnificative!

Tendința de a fi influențat peste măsură de opiniile altora se vădește în data de 24 martie 2019, când Mercur se poziționează în conjuncție cu Neptun. Din cauza unor ambiguități, poți să înțelegi greșit intențiile altora, să-ți faci o impresie greșită despre mediul înconjurător.

Venus în sextil cu Uranus pe 27 martie 2019 dă o nuanță de imprevizibilitate zilei. Bucuriile ți se pot ivi când și de unde nu te aștepți. Oamenii îți apreciază independența, și felul tău deosebit de a fi pare să te aducă de la sine în pragul unor împliniri.

Horoscop Pești martie 2019: Dragoste și cuplu


Dragostea tinde să se retragă treptat dintr-o zonă de penumbră și să își asume o strălucire, o vitalitate solară.

Dacă ești solo, poate fi nevoie, uneori, să îți înfrânezi avântul de a te lansa într-o aventură amoroasă cu cineva căsătorit ori aflat deja într-o legătură de cuplu, poate cu ocazia unei petreceri sau a unui eveniment monden. Pe de altă parte, se poate întâmpla că cineva din preajma ta să-ți facă pe neașteptate o declarație de dragoste!

În a doua parte a lunii, ai oportunitatea să te implici într-o idilă deschisă, sinceră, la vedere, fără vreo pată în soare, cu o persoană extrem de atractivă, atrasă de aura ta aparte de farmec.

În cuplurile închegate se instalează până spre sfârșitul lui martie o împărtășire afectivă, erotică, ce pare să necesite izolarea relativă a celor doi iubiți de viața socială. Apoi, urmează un răstimp când iubirea lor este exaltată de interacțiunea cu prieteni, cu rude în stare să le confirme indirect cât de fericiți sunt ori pot fi!

Luna plină răsărită pe 21 martie în Balanță îți dă peste cap străduință de a-ți menține controlul într-o chestiune de amor. Poți fi antrenat într-o poveste de iubire ce se desfășoară accelerat, dându-ți impresia că ai fost prins cu garda jos. Chiar dacă nu-ți convine din punct de vedere rațional, poate fi cel mai bine să te predai sentimentelor tale!

Horoscop Pești martie 2019: Muncă și bani


În ziua de 6 martie 2019, sub vibrațiile Lunii noi din Pești, obligațiile de la serviciu te pot frustra de unele evenimente plăcute din viață. Chiar dacă ești tentat să faci asta, nu renunta la niște avantaje profesionale de dragul unor miraje. Nu trebuie să respingi o propunere de afaceri, chiar dacă beneficiile acesteia vor apare pe termen lung.

În ultima decadă din martie ești amenințat de predispoziția de a face cheltuieli nemăsurate, necugetate, numai pentru a satisface capriciile tale ori pe cele ale unor oameni apropiați. Este recomandat să-ți faci o evaluare strictă a bugetului tău personal ori familial!

Zodia şi constelaţia Peştilor: Mit şi legendă
Horoscop Pești martie 2019 Horoscop Pești martie 2019 Reviewed by Diana Popescu on februarie 17, 2019 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.