Horoscop Capricorn octombrie 2019

Reperele principale din horoscopul Capricornului lunii octombrie 2019 sunt inventivitatea ideilor și acțiunilor tale, punerea mai presus de orice a autonomiei tale, influența majoră a ta în plan social, disponibilitatea de a-i ajutora pe cei aflați într-un impas, o viață sentimentală fortificată de o reală camaraderie și una profesională ambițioasă. 

Horoscop Capricorn octombrie 2019: Previziuni astrologice generale


Ieși în evidență prin ingeniozitate, capacitatea de a găsi soluții surprinzătoare și extrem de eficiente ale unor probleme aparent insolubile. Preocuparea ta față de subiecte ieșite din comun îi poate surprinde, ba chiar șoca pe unii.

Te focalizezi asupra viitorului tău și a câștigării unei independențe sporite, atât din punct de vedere material, cât și intelectual. Speranțele tale cele mai arzătoare par să-și găsescă o cale rapidă, eficientă, de a se materializa.

Cei din jurul tău tind să fie impresionați de forța cuvintelor tale, să se bucure de conversațiile pe care le poartă cu tine. De altfel, posezi abilitatea de a le înțelege intuitiv gândurile și motivațiile, ceea ce te sprijină să îi transformi în aliați de bază în atingerea obiectivelor tale.

Nu te concentrezi, însă, numai pe interesele proprii, preferând, mai degrabă, să contribui, cât poți mai mult, la eliminarea necazurilor celor care au ajuns într-un necaz major.

În plus, interacțiunea ta socială se îmbunătățește grație unei reevaluări anterioare a modalității cum îi influențezi pe cei din preajma ta, a eliminării superficialității în abordarea lor, precum și a șansei de a fi implicat intens în tot felul de evenimente, reuniuni, întâlniri ce-ți înlesnesc promovarea intereselor.

Prietenii îți sunt mereu gata să îți fie alături, și îți confirmă mai mereu că te-ai orientat foarte bine în alegerea lor. Deși ești foarte sociabil, nu poți suporta oameni ce te sâcâie prin conformismul, prejudecățile lor.

Un șir de alte aspecte astrologice, cu influențe de o mai mică anvergură, se alătură celor de mai sus...
Horoscop octombrie 2019 Capricorn

 Astfel, Venus în cuadrat cu Pluton pe 1 octombrie 2019, îți îngreunează relaționarea cu cei din imediata ta apropiere, cu atât mai mult cu cât ții cu tot dinadinsul să le impui punctele tale de vedere. Încearcă să îți ții sub control agresivitatea, impulsul de a-i controla pe alții. Totodată, fii foarte atent față de intenția unora de a te manipula!

Unele obstacole neprevăzute din 7 octombrie 2019 sunt în stare să te frusteze și să-ți scadă încrederea în tine însuți, ca urmare a cuadratului Soarelui cu Saturn. Acest lucru se poate întâmpla din cauza faptului că treci cu vederea detalii semnificative ale întreprinderilor tale, ori că pui prea mult la inimă niște chestiuni lipsite de importantă.

Sub vibrațiile Lunii pline răsărite pe 13 octombrie 2019 în Berbec, ești inspirat să detensionezi atmosfera din familie, să afli o cale creativă de a te distra cu cei dragi, a-i face să se simtă foarte bine. Ai potențialul de a le arăta acestora că ești dispus să faci tot ce-ți stă în putință pentru a-și vedea visurile cu ochii!

În ziua de 14 octombrie 2019, Mercur în sextil cu Uranus și Soarele în cuadrat cu Pluton te înzestrează cu acuratețe și seriozitate în evaluarea și exploatarea informațiilor prețioase ce-ți parvin, dar îți infuzează și o anumită încăpățânare în discuțiile cu alții. Încearcă să nu te angajezi în bătălii verbale nesemnificative cu persoane care nu sunt capabile să-ți înțeleagă argumentele!

Sextilul dintre Mercur și Pluton și cel dintre Venus și Saturn din data de 20 octombrie 2019 îți conferă seriozitate și forță de convingere în relaționarea cu cei din preajma ta. Cuvintele tale au un impact foarte puternic asupra lor. Dăruit cu simț practic și aplecare asupra unor detalii semnificative, îți duci cu succes, la bun sfârșit, demersurile.

Pe 25 octombrie 2019, Venus în sextil cu Pluton te determină iarăși să eviți convorbiri superficiale, să te îndepărtezi de persoane care sunt, în mod clar, lipsite de onestitate. Creativitatea ieșită din comun îți dă ocazia de a ieși în evidență și a-ți depăși competitorii dintr-un domeniu artistic.

Piedicile ce-ți sunt presărate în drum în ziua de 27 octombrie 2019, ca efect al cuadratului dintre Marte și Saturn, pot să fie extrem de enervante. În acest context astral, este indicat să te concentrezi asupra unor lucruri de amănunt neglijate până acum și să te dedici unui progres mai lent, dar stabil, pas cu pas.

Luna nouă poposită pe 28 octombrie 2019 îți învigorează fundamentul spiritual atâta vreme cât îți reexaminezi locul în plan social. Ai prilejul să evoluezi consistent dacă îți pui niște întrebări esențiale... Cât primești în schimbul eforturilor pe care le depui pentru alții? Simți că alții sunt cu adevărat binevoitori cu tine pe cât ești față de ei? Renegocierea ori reînoirea unor relații umane reprezintă un deziderat de neocolit în această zi!

Horoscop Capricorn octombrie 2019: Dragoste și cuplu


Dragostea își dă jos de pe ochi vălul unei pasiuni oarbe și se intensifică prin regăsirea punctelor comune dintre partenerii de cuplu...

În eventualitatea că ai deja un tovarăș de viață, tinzi îți dai deoparte un anume egocentrism și să dai întâietate nevoilor, dorințelor acestuia. Acesta pare să procedeze în același fel, iar acest lucru are menirea să vă aducă legătură amoroasă la un nivel mai înalt.

Dacă ești încă singur, ai posibilitatea să inchegi o poveste de iubire cu cineva întâlnit în cercul tău de amici, ba chiar cu o persoană de care te lega până în prezent o pură prietenie.

Horoscop Capricorn octombrie 2019: Muncă și bani


Pari să ai o mulțime de treabă la serviciu, dar ai îndeajunsă energie și consecvență pentru a ți-o îndeplini. În caz că ai o afacere pe cont propriu, ești nevoit ori mobilizat să lași orice deoparte pentru a te canaliza asupra ei. Dacă ești angajat, tinzi să ai cele mai bune rezultate atunci când lucrezi la un proiect strict individual.

Horoscop Capricorn septembrie 2019
Horoscop Capricorn octombrie 2019 Horoscop Capricorn octombrie 2019 Reviewed by Diana Popescu on septembrie 22, 2019 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.