Iosif: Simbol și semnificație

 Iosif, tatăl adoptiv al lui Iisus, descendent din casa regelui David, a fost popular canonizat în lumea creștină. În Evanghelia după Matei a fost identificat ca " bărbatul Mariei, din care S-a născut Isus, care Se cheamă Hristos." (Matei 1:16)


Un înger i-a dat vestea lui Iosif că Iisus a fost zămislit de Sfântul Duh, și că de atunci înainte acesta trebuia să crească pruncul ca pe propriul său fiu, până când Iisus împlinea 19 ani, așa cum se spune în legendă.          

                                        

Iosif: Simbol și semnificație

"Bunul tată adoptiv s-a retras apoi, dându-se deoparte, ca cineva care știa că sarcina sa de pe pământ fusese îndeplinită. Îl protejase pe prunc și îi înlesnise mamei sale să își accepte chemarea supranaturală." Acest text apocrif nu greșește, desigur, când ne arată un înger al Domnului în priveghi la moartea acestui om onest.


Iosif tâmplarul, în aramaică "naggar", cu semnificația de "meseriaș în lemn", a devenit un simbol al renunțării lipsite de vreo urmă de egoism, având în vedere că Maria, logodită cu Iosif, și apoi mamă a sfântului prunc, a ales să rămână pentru totdeauna virgină.  


Această doctrină explică cuvântul german "Iosefsehe" ("căsătoria lui Iosif") care se referă la o căsătorie în care partenerii se înfrânează să se împreuneze. 


Evangheliștii: Simbol și semnificație


Iosif: Simbol și semnificație Iosif: Simbol și semnificație Reviewed by Diana Popescu on iunie 06, 2023 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.