Tronul: Simbol și semnificație

 Cuvântul "tron" provine din cel grecesc, "thronus". Fiecare societate ierarhică  a folosit un loc înălțat, consacrat pentru conducătorii săi, regi ori împărați, astfel încât, la ocaziile oficiale, aceștia să stea în poziții superioare față de cele ale "simplilor muritori". 


Tronul a preluat, drept urmare, o valoare simbolică proprie. În multe expresii reprezintă puterea conducătorului țării sau ținutului. Așa-zisul "tron al lui Minos" din Knossos (Creta), a fost printre cele mai vestite.                                                


Tronul: Simbol și semnificație

Homer a portretizat zei, regi și nobili șezand pe un tron. Tronurile "goale" erau menționate uneori ca locuri pentru zei, unde se gândea că erau prezenți, deși invizibili. 


Începând cu secolul al VII-lea î.Hr., tronurile grecești au fost bogat împodobite, arătând astfel influența din culturi din Orientul Mijlociu.


Printre cele mai faimoase tronuri ale zeilor erau cele rezervate pentru Zeus în Olimp (o statuie a lui Phidias) și Apollo în Amyelae. În Roma, existau tronuri pentru împărați și pentru zeița Roma; ornate cu o coroană și un sceptru, acestea tronuri erau ele însele venerate, precum civilizația hitită din Asia Mică. 


Există mai multe pasaje din Biblie referindu-se la tronul lui Dumnezeu. Împăratul Solomon, ca reprezentant al lui Dumnezeu, "a făcut un mare scaun de domnie de fildeş şi l-a acoperit cu aur curat" (I Împărați 10:18). Iisus a promis apostolilor săi că vor sta pe 12 tronuri și vor judeca cele 12 seminții ale lui Israel,  iar  " va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi Sale" (Matei 19:28). În cartea Apocalipsei este scris: " Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele" (Apocalipsa 20:11). 


Tronul lui Petru (din catedrala Sancti Petri) este simbolul papalității; episcopii și stareții au, de asemeni, tronurile lor. 


În arta plastică a bisericii estice, motivul lui Hristos pe un tron ("etimasia") a fost frecvent o emblemă pentru revenirea lui Hristos la vremea Judecății de Apoi. 


În civilizații din afara Europei, "tronul păunului", cel al șahului persan, și, în Africa de Vest, "tronul de aur al lui Ashanto", au rămas faimoase. 


Regele: Simbol și semnificație


Tronul: Simbol și semnificație Tronul: Simbol și semnificație Reviewed by Diana Popescu on august 16, 2023 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.