Tunetul: Simbol și semnificație

 Tunetul a fost înțeles în numeroase culturi antice ca expresia puternică a unor făpturi cerești, divinități. În Biblie, ca voce a lui Dumnezeu, apare astfel: "Ascultați, ascultați trăsnetul tunetului Său, bubuitul care iese din gura Lui!

Îl rostogolește pe toată întinderea cerurilor, și fulgerul Lui luminează până la marginile pământului...

Apoi se aude un bubuit, tună cu glasul Lui măreț; și nu mai oprește fulgerul, de îndată ce răsună glasul Lui. Dumnezeu tună cu glasul Lui în chip minunat; face lucruri mari pe care noi nu le înțelegem. El zice zăpezii: "Cazi pe pământ!" Zice același lucru ploii, chiar și celor mai puternice ploi. Pecetluiește mâna tuturor oamenilor, pentru ca toți să se recunoască de făpturi ale Lui. Fiara sălbatică se trage într-o peșteră și se culcă în vizuina ei. Vijelia vine de la miazăzi, și frigul din vânturile de la miazănoapte. Dumnezeu, prin suflarea Lui, face gheața și micșorează locul apelor mari. Încarcă norii cu aburi și-i risipește scânteietori; mișcarea lor se îndreaptă după planurile Lui, pentru împlinirea a tot ce le poruncește El pe fața pământului locuit. Îi face să pară ca o nuia cu care lovește pământul, sau ca un semn al dragostei Lui. Iov, ia aminte la aceste lucruri! Privește liniștit minunile lui Dumnezeu! (Iov 37:2 -14).           

                                             

Tunetul a fost adeseori văzut ca o manifestare a mâniei divine față de tulburarea ordinii cosmice; printre americanii nativi, bătaia aripilor păsării tunetului; în mitologia nordică, drept sunetul ciocanului lui Thor, Mjolnir (literal, "pulverizatorul"), pe care zeul tunetului îl arunca în giganți. 

În China antică, tunetul era perceput în diferite feluri, ca "Râsul cerurilor", ori ca  bătaia în tobe a demonului cerului cu par roșu, sau ca horodogeala căruței purtând sufletele celor morți de-a lungul cerului. 

Zeii cerești ai tunetului erau gândiți câteodată ca a avea un singur picior: Tezcatlipoca al aztecilor, ori Huracam al mayașilor Quiche. 

În Europa Centrală, belemniții, rămășițe fosile ale moluștelor, erau cunoscuți popular ca "fulgere" ori ca "pietre ale tunetului", așa cum erau, de asemeni, considerate, în unele zone, târnăcoapele neolitice plasate de pater familias sub creasta acoperișului pentru a apăra de stricăciunile furtunilor. 

Cerurile: Simbol și semnificație

De multe ori, zeul tunetul, fulgerului și vremii în general, era zeul suprem al cerurilor, asemeni lui Zeus Ceraunisus din Grecia antică sau, în tradițiile slavice, a lui Perun, al cărui simbol era o bâtă.

"Fulgerul" ("vajra or rdo-rja") este numele unui obiect simbolic folosit în ritualuri indiene și tibetane, cunoscut și ca "sceptrul de diamant"; a fost utlizat în buddhismul tantric pentru a "despica și deschide ignoranța, și a elibera cunoașterea". A fost, inițial, arma zeului cerului, Indra, cu care acesta reteza norii. 

În general, tunetul este văzut ca o expresie impresionantă, concret perceptibilă a puterilor cerești, uneori amenințându-ne, alteori protejându-ne de entități ostile. 

Fulgerul: Simbol și semnificație