4 iunie: Sfintele Mironosițe Maria și Marta, surorile Dreptului Lazăr
Comemorate pe 4 iunie, Sfintele Maria și Marta au crezut în Hristos chiar și mai înainte ca El să-l învie pe Lazăr.
După moartea fratelui ei, Lazăr, Marta a făcut o puternică declarație de credință în Iisus. "Iisus i-a zis: „Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Și oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” „Da, Doamne”, I-a zis ea, „cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume” (Ioan 25-27).
Fără nici o îndoială, Marta era o persoană foarte activă. Cu o ocazie, a pregătit străduincios mâncarea pentru Iisus și posibilii lui oaspeți. Domnul a recunoscut că Marta era grijulie față de multe lucruri și, de asemeni, a remarcat că Maria, care-și petrecuse acest timp la picioarele lui Iisus "alesese cea mai bună parte". Ioan 12:1-8 descrie cum Maria a uns cu mir curat picioarele lui Iisus la Betania, un lucru apreciat mult de El.
După omorârea Sfântului arhidiacon Ștefan, a izbucnit o persecuție împotriva bisericii Ierusalimului, iar Dreptul Lazăr a fost alungat din acest oraș. Sfintele surori Maria și Marta și-au sprijinit fratele în proclamarea Evangheliei pe diferite tărâmuri.
3 iunie: Sfinții Mucenici Luchilian, Ipatie și Paula fecioara
Potrivit unei legende, Lazăr ar fi scris o relatare despre ce a văzut în lumea viitoare înainte de a fi rechemat la viață de Iisus. Unii spun că l-a urmat pe Petru în Siria. Conform altei legende, după ce a fi fost dus pe o corabie găurită de către evrei, la Jaffa, el, surorile sale și alții ar fi debarcat în siguranță în Cipru. Acolo ar fi murit în pace, după ce ar fi slujit timp de 30 de ani ca episcop.
Sfintele Maria și Marta sunt prăznuite și în Duminica Mironosițelor, a treia duminică după Paști.
4 iunie: Sfinții Mucenici Zodic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel

Niciun comentariu: