19 martie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase

Ziua de 19 martie este dedicata Sfintilor Mucenici Hrisant, Daria si Ilaria, Sfantului Iosif, Sfantului Marcel Callo, si sarbatorilor Ziua lui San Jose, Randunelele de la San Juan Capistrano si Quinquatria.

Sarbatori, traditii si obiceiuri  crestin - ortodoxe pe 19 martie


Sfintii Mucenici Hrisant, Daria si Ilaria

Sfintii Mucenici Hrisant, Daria si Ilaria
Sfantul Hrisant a fost unicul fiu al lui Polemon, un influent cetatean al Romei. Asa cum se cuvenea statutului sau social, i s-a oferit oportunitatea de a face inalte studii, insa a parut sa nu se acomodeze cu invatatura lumeasca. Gratie providentei divine, a ajuns in posesia Evangheliilor si a Faptelor Apostolilor, pe care le-a citit cu aviditate, ajugand la o iluminare a sufletului si dorindu-si cu fervoare sa devina crestin.
In cele din urma, a intalnit un preot , pe nume Carpoforus, care l-a indrumat pe calea credintei si l-a botezat. Atunci cand tatal a sau a descoperit ca Sfantul Hrisant se convertise la crestinism, a incercat prin toate mijloacele sa il readuca la religia pagana, amenintandu-l si chiar incarcerandu-l. Vazand ca toate eforturile sale sunt in zadar, a hotarat sa isi insoare fiul cu Daria, o frumoasa si invatata pagana, sperand ca afectiunea lui Hrisante pentru ea il va indeparta de crestinism. In loc sa se intample asa ceva, Hrisante a convertit-o pe Daria la dreapta credinta, aranjand apoi sa fie botezata in secret.
Dupa moartea tatalui sau, Sfantul Hrisante si sotia lui au inceput sa isi arate pe fata credinta si sa traiasca in mod public ca niste crestini. Curand dupa aceea, au fost arestati si torturati. Unul dintre tortionari, pe nume Claudius, miscat de rabdarea si convingerea celor doi soti, a imbratisat si el, impreuna cu familia sa, credinta crestina. Pentru aceasta, au fost cu totii executati: Claudius prin inecare, cei doi fii ai sai prin decapitare, iar sotia lui prin spanzurare.Sfantul Hrisante si Daria au fost aruncati intr-o groapa si acoperiti cu pietre. Toate acestea s-au petrecut in vremea imparatului Numerian.

Sarbatori, traditii si obiceiuri crestin - ortodoxe rit / stil vechi pe 19 martie


Sfinţii 42 de Mucenici din Amoreea; Cuviosul Arcadie; Aflarea cinstitei si de viata facatoarei Cruci la Ierusalim
Vezi Sarbatori si traditii din 6 martie

Sarbatori, traditii si obiceiuri romano - catolice pe 19 martie


Sfantul Iosif, sotul Sfintei Fecioare Maria

Tot ce se stie despre Sfantul Iosif, sotul Fecioarei Maria, are drept sursa Noul Testament. A fost un tamplar, un simplu  muncitor, ceea ce i-a facut pe scepticii de la Nazaret sa se intrebe: “Oare nu este el fiul tamplarului?” (Matei 13:55). Nu era bogat, fapt ce s-a vadit atunci cand l-a luat, impreuna cu Maria, pe Iisus la templu pentru circumcizie, ocazie cu care a oferit drept jertfa o pereche de porumbei, si nu un miel, asa cum procedau cei avuti (Luca 2:24).
In ciuda profesiei si situatiei sale materiale, Sfantul Iosif provenea dintr-un neam regal. Desi Luca si Matei nu sunt de acord asupra  asupra catorva detalii din geneanologia lui, amandoi considera ca era un urmas al lui David, cel mai mare rege al Israelului (Matei 1:16, Luca 3:23-38). Asa cum se stie, ingerul care i-a spus mai intai lui Iosif despre nasterea lui Iisus, l-a numit “fiu al lui David”, un titlu regal folosit si in cazul lui Iisus.

Iosif a fost un om bland, grijuliu si generos. Atunci cand a descoperit, dupa logodna, ca Sfanta Maria era insarcinata, nu era sigur intru totul ca ea purta in pantece pe Fiul Domnului, asa ca a planuit sa divorteze potrivit legii evreisti , dar a renuntat apoi la asta stiind ca femeile adultere erau condamnate la moarte prin bataie cu pietre, si nevrand sa o expuna in vreun fel pe Maria, a decis sa se desparta de ea pe ascuns. (Matei 19-25)

Sfantul Iosif era om credincios, ce asculta tot ce ii cerea Dumnezeu, fara a se intreba ce se va petrece dupa aceea. Dupa ce un inger i-a aparut in vis si i-a marturisit despre cine purta in pantece Maria, Iosif, fara a sta la indoiala sau a se gandi la barfe, a luat-o de sotie imediat. Atunci cand ingerul a sosit a doua oara, avertizandu-l ca familia lui era in pericol, a parasit tot ce ii apartinea, familia si prietenii, si a fugit intr-o tara straina, impreuna cu copilul si neavsta sa. A asteptat in Egipt pana cand ingerul l-a anuntat ca se poate intoarce in siguranta (Matei 2:13-23).

Sfantul Iosif il iubea pe Iisus si facea tot ce putea pentru a-l sti la adapost de orice primejdie. Nu numai ca si-a parasit casa, dar s-a stabilit apoi in mica localitate Nazaret, numai si numai pentru a-l proteja. In vremea cand Iisus avea 12 ani, si a ramas in Templul de la Ierusalim, Iosif, impreuna cu Maria, l-au cautat, ingrijorati, vreme de trei zile.(Luca 2:48). De asemeni, Sfantul Iosif l-a tratat pe Iisus ca pe propriul sau fiu, oamenii din Nazaret zicand :”Oare nu este acesta fiul lui Iosif?” (Luca 4:22)

De vreme ce Iosif nu apare in viata publica a lui Iisus, nici la moartea si nici la invierea acestuia, multi istorici considera ca si-a dat sufletul inainte ca Iisus sa isi faca intrarea in lume.
Sfantul Iosif este sfantul patron al Bisericii universale, al tatilor, tamplarilor, si justitiei sociale.

Sfantul Marcel Callo, mucenic

Nascut la 16 decembrie 1921, la Rennes, Franta, unul din cei noua copii ai parintilor sai, Marcell Callo s-a afirmat inca din copilarie prin vointa si calitatile sale de lider. Dupa finalizarea studiilor primare, a devenit ucenic al unui tipograf, evitand compania tovarasilor sai si frecventand cercuri catolice, precum “Jeunesse Ouvriere Chretienne” (Tinerii lucratori crestini).

La varsta de 20 de ani s-a indragostit de Marguerite Derniaux, dupa logodna cu aceasta, mergand impreuna cu ea la slujbe si primind amandoi eucaristia ori de cate ori era posibil.

Pe 8 martie 1943, orasul Rennes a cazut prada razboiului, sora lui Marcel Callo devenind victima unui bombardament german din acea zi. Mai tarziu, cand germanii au ocupat localitatea, Marcel Callo a fost deportat la Zella-Mehlis, in Germania, la Serviciul de munca obligatorie (Service du Travail Obligatoire). Acolo a lucrat la o fabrica de bombe ce puteau fi folosite chiar impotriva conationalilor sai. Tanjind dupa familie si slujbele religioase, a gasit, in cele din urma, un loc unde se oficia liturghia in fiecare duminica. Si-a incurajat tovarasii deportati impreuna cu el, organizand activitati colective, in ciuda faptului ca suferea din cauza unor basici, unor dureri de cap si a dintilor infectati. A depus eforturi pentru a se tine liturghiile in limba franceza, astfel incat sa participe la ele si prietenii sai. Dupa o vreme, stradaniile sale religioase au atras atentia autoritatilor germane, care l-au arestat pe 19 aprilie 1944, spunandu-i-se cu aceasta ocazie :”Domnul este mult prea catolic”.

La interogatorii, Marcel Caloo si-a recunoscut activitatile credincioase si a fost intemnitat la Gotha. Cu toate acestea, primea in secret eucaristia in inchisoare si continua sa se roage si sa isi ajute cu tot ce putea tovarasii. Considerat drept foarte primejdios, a fost apoi mutat la o alta inchisoare, din Mathausen. Desi suferea din pricina a numeroase afectiuni, precum bronsita, malnutritie, febra, si o slabiciune generala a organismului, nu s-a plans niciodata, zicandu-le celor de langa el :”Prin rugaciune ne gasim taria”. A murit de ziua Sfantului Iosif, pe 19 martie 1945. Papa Ioan Paul al II-lea l-a beatificat pe Marcel Callo in ziua de 4 octombrie 1987, impreuna cu martirii italieni Antonio Mesina si Pierina Morosini.

Sarbatori, traditii si obiceiuri greco - catolice pe 19 martie


Sf. Iosif, patronul Bisericii Universale; Sf. Mucenici Hrisant si Daria


Alte traditii si sarbatori din 19 martie


Sarbatorirea zilei lui San Jose

Festivalul lui San Jose de la Laguna Pueblo, la 45 de mile de Albuquerque, New Mexico, are loc anual pe data de 19 martie, cu prilejul zilei Sfantului Iosif. Aceasta sarbatoare reflecta atat traditiile din laguna, cat si pe cele ale bisericii romano-catolice. Cu aceasta ocazie, au loc liturghii catolice si procesiuni in onoarea Sfantului Iosif, dar si dansuri specifice nativilor din aceasta regiune.

Randunelele de la San Juan Capistrano

San Juan Capistrano a fost numele unei sediu misionar crestin construit pe coasta Pacificului de catre parintele Junipero Serra, in anul 1777. Chiar daca cladirea s-a daramat 35 de ani mai tarziu, din cauza unui cutremur, mii de randunele continua sa isi faca cuib, an de an, pe ruinele acesteia. Localnicii au observat ca pasarile tind sa plece spre sud in preajma zilei de 23 octombrie, la aniversarea Sfantului Juan de Capistrano, si sa intoarca pe 19 martie, cand este sarbatorit Sfantul Iosif. Sarbatoarea randunelelor este tinuta anul la misiunea San Juan Capistrano, din apropiere de Los Angeles, in California. Numita si Fiesta delas Golondrinas, acest festival este apreciat ca prilejuind cea mai mare parada nemotorizata din regiune.

Quinquatria

In religia romana, Quinquatria era un festival sacru dedicat zeitei Minerva, purtand acest nume intrucat se desfasura la cinci zile dupa Idelele lui Marte. Potrivit lui Ovidiu, sarbatorea avea o durata de cinci zile, in cea dintai nevarsandu-se sange, in urmatoarele avand loc lupte intre gladiatori.


Copyright © diane.ro . 2012



Nascut pe 19 martie – Horoscop general Profil astrologic

17 martie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase

18 martie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase
19 martie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase 19 martie – Sarbatori, traditii si obiceiuri religioase Reviewed by Diana Popescu on martie 18, 2012 Rating: 5

Un comentariu:

  1. Articolul imi confirma faptul ca am avut dreptate dandui coate prietenei mele Daria cum ca ieri trebuia sa faca cinste!

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.