duminică, 15 iunie 2014

Semnificatia simbolica a bijuteriilor

Mai ales in zilele noastre, in care un cras si fals materialism ne indeparteaza de esente, multi oameni nu mai sunt interesati de semnificatia simbolica a bijuteriilor sau nu realizeaza ca aceastea inglobeaza un cod sau un limbaj propriu, aparte. Numeroase bijuterii, mai ales dinainte de anii 1930, cuprind motive si simboluri distincte, precum flori, frunze, insecte, pasari si animale, care nu reprezinta simple ornamente, ci inglobeaza semnificatii precise. De exemplu, o brosa victoriana decorata cu frunze de iedera marturiseste despre o dragoste nemuritoare, o profunda prietenie sau conexiune in casatorie. Daca o astfel de brosa este ornata si cu cateva perle (simboluri consacrate ale lacrimilor), ea a fost purtata probabil de cineva ce voia sa-si aminteasca de o persoana iubita plecata de pe aceasta lume. Nu-i asa ca este captivant? Efortul de a descifra intelesurile ascunse ale bijuteriilor poate prilejui rare revelatii...

Semnificatia simbolica a bijuteriilor
Brosa victoriana cu frunze de iedera
In randurile de mai jos va prezint o scurta lista care va permite sa identificati codurile ascunse ale bijuterilor. Nu trebuie uitat ca in scoaterea la lumina a intelesului unei bijuterii trebuie sa se tina cont de toate simbolurile sale, de pietrele incastrate si culorile sale.

A

Albina - organizare, eficienta, spirit colectiv.

Ancora - speranta, stabilitate, durabilitate.

B

Baston - alinare in timpuri de impas, calauzire.

Bufnita - intelepciune, vigilenta.

C

Catarama - protectie, autoritate, victorie.

Caine - loialitate.

Carja - alinare in timpuri de impas, calauzire.

Cerb - armonie, onoare, "ne luptam daca este nevoie."

Chei - protector, autoritate, intrare intr-un inalt taram (rai).

Cioara - protectia prietenilor.

Ciocan - onoare.

Clopote - prietenie inaltata deasupra oricaror confruntari, sunetul clopotelor avand (se spunea) capacitatea de a alunga spiritele rele.

Coarne - putere.

Coral - protectie fata de rau, mai ales cand este purtat de copii.

Coroana - suveranitate, autoritate, victorie.

Coroana peste o inima - "stapanul / stapana inimii mele."

Craniu - moarte, efemeritatea vietii.

"Credinta, speranta si caritate" - simbolizate de o ancora, o inima si o cruce.

Crocodil - conectarea cu pamantul mama.

Cruce - Simbol religios al credintei crestine.

Culori - vezi Semnificatia si simbolurile culorilor

Curcubeu - vremuri bune dupa o perioada de necazuri.

F

Flori - Vezi LIMBAJUL FLORILOR

Fluture - suflet. Fluturele are, in limbajul bijuteriilor, si o semnificatie religioasa. El sugereaza viata (omida), moartea (crisalida), renasterea (fluturele).

Frunze de laur - triumf, pace.

Fulger - putere.

G

Gheare de pasari - "ma gandesc la tine / ma rog pentru tine."

Ghinda - fertilitate, nemurire, vigoare

Grifon - vitejie, vigilenta.

H

Harpa - veneratie divina, simbol al Irlandei, un pod intre ceruri si pamant.

I

Inima - dragoste, pasiune, caritate. O coroana peste inima sugereaza "stapanul/stapana inimii mele." O inima in flacari inseamna "dragostea pasionala."

Ingeri. Ingerii au diverse semnificatii, reprezentand mai cu seama calauzirea (spirituala) si puterea. Un inger cu o sabie il infatiseaza pe Arhanghelul Mihail, in vreme ce unul cu o trambita il descrie pe Arhanghelul Gavriil. Ingerii plangand sugereaza moartea si doliul. Heruvimii sunt reprezentanti adeseori sub forma unor copii.

L

Lumanare - comanda, autoritate, conducere, lumina.

Luna - moarte si renastere.

M

Mar - pace.

Mana - prietenie, iubit.

Melc - perseverenta.

Miel - Hristos, inocenta.

Mizpah - cuvantul Mizpah inscris pe bijuterii (si pe alte obiecte) inseamna "Dumnezeu vegheaza intre mine si tine atunci cand suntem departe unul de celalalt."

O

Oase - mortalitate, efemeritatea vietii.

Ochi - protectie.

P

Paianjen - intelepciune, recunosterea straduintelor, prudenta.

Pasari in zbor - suflet.

Paun - nemurire, frumusete, cunoastere.

Pene -  supunere, obedienta.

Perdele - moarte, durere, doliu.

Perle - lacrimi.

Peste - uniune cu Hristos, credinta crestina, generozitate.

Phoenix - o noua inaltare, renastere.

Pietre pretioase / semipretioase - culorile acestora poarta mesaje speciale. Vezi: Simbolistica pietrelor pretioase si semipretioase: ce influenta si semnificatie are fiecare piatra in parte

Poarta - calatorie spre o alta viata.

Porumbel - pace, credinta crestina, Sfantul Duh. Uneori, cu o ramura de maslin in cioc, porumbelul simbolizeaza speranta.

Potcoava - noroc, protectie fata de spiritele rele.

Pumnal - onoare, justitie.

R

Roata de foc (roata lui Catherine) - Pastrarea credintei crestine in pofida unor grele incercari ale vietii.

S

Sabie - onoare si protectie. Sabiile incrucisate indica moartea pe campul de batalie.

Sageata - mortalitate, efemeritatea vietii, dragoste

Scoica - renastere, calatorie.

Scut - aparare.

Secure - datorie (militara).

Semiluna (in primul patrar) - spiritualitatea feminina, zeita lunii, cinste.

Soare - putere, izvodire de viata, divinitate masculina.

Stea - spirit, calauzire.

Strangere de maini - prietenie.

Stropi (de exemplu, lacrimi) - Au o semnificatie particulara in functie de culoare: albi-apa, albastri - lacrimi, galbeni - aur / bogatie, rosii - sange.

Sarpe - dragoste eterna, intelepciune.

Soparla - dragoste ce supravietuieste oricarei incercari ( soparlele erau inzestrate odata cu abilitatea de a nu fi afectate de foc).

T

Trident - putere, protectie, preocupare / meserie asociata cu marea.

Trompeta- sarbatorire, "gata pentru victorie."

U

Unicorn - curaj, tarie interioara si demnitate.

Urna - doliu, moarte (in special a cuiva in varsta).

Urs - putere, protectie a familiei.

V

Vultur - noblete, putere, inteleciune, curaj, forta.


Articole din acelasi domeniu in blogul Dianei:

Trimite un poem video prietenilor cu Van Cleef & Arpels 

Simboluri, amulete si talismane antice egiptene

Bijuteriile- prietenele fetelor si femeilor tinere, in 2014 

Niciun comentariu: