marți, 24 mai 2016

Osho despre copii

"De aceea copiii sunt atât de frumoşi, întrucât ei sunt încă plini de speranţă, plini de visuri, şi nu au cunoscut încă frustrarea." 
Osho 

M-ai întrebat: "Nu ţi-ai dorit niciodată să ai propriul tău copil?"
"Nu, din simplul motiv că nu vreau să împovărez acest pământ. El este deja prea împovărat.

Am trăit odată, vreme de un an, în Raipur. Într-o zi, mi-am văzut vecinul bătându-şi copilaşul, aşa că am alergat până la casa lui şi i-am zis, "Ce faci? Am să chem poliţia!"
El mi-a răspuns, "Ce zici tu acolo? Acesta este copilul meu! Şi pot să-i fac orice vreau copilului meu! Cine crezi că eşti tu?"
I-am spus, "Acesta nu este copilul tău. Este copilul lui Dumnezeu. Şi am tot atâtea drepturi asupra lui ca şi tine."
Vecinului nu-i venea să-şi creadă urechilor. Cuvintele mele nu avea nici un sens pentru el. Mi-a zis, "Acesta este copilul meu. Nu ştii asta? Doar locuieşti aici de un an."
Osho despre copii
El nu putea să înţeleagă din cauza dreptului pe care şi-l asuma, dreptul potrivit căruia "Ăsta este copilul meu şi pot să fac ce vreau cu el." Timp de secole, părinţilor li s-a permis să îşi omoare copilul dacă voiau asta. Li se permitea acest lucru din cauza credinţei că "Tu i-ai dat naştere." Cum poţi să dai naştere unui copil? Nu eşti decât un instrument al acestui lucru. Nu îţi asuma drepturi asupra lui. Nici un copil nu îţi aparţine. Toţi copiii aparţin lui Dumnezeu, ei vin de la Dumnezeu. Tu eşti, cel mult, un îngrijitor al copilului.

Poate că foarte puţine mame de pe acest pământ şi-au îndeplinit cu adevărat rolul matern. Să fii mamă este o sarcina herculeeană. Sarcina este să dai conştiinţei copilului, vreme de nouă luni, o anumită direcţie. În timpul acestor nouă luni, dacă mama este mânioasă... dă naştere unui copil mânios, iar atunci când el se înfurie, ea îl mustră, îl ceartă, se minunează cine l-a răsfăţat, în ce tovărăşie rea a ajuns să fie.
Mamele vin la mine să mi se plângă că fiii şi fiicele lor au ajuns să aibă o companie rea. Nu îşi dau însă seama că chiar ele sunt cele care au sădit seminţele faptelor rele ale copiilor lor. Numai ele sunt responsabile pentru clădirea conştiinţei acestora. Copiii nu fac decât să şi-o manifeste. Desigur, sădirea seminţelor şi manifestarea conştiinţei sunt două fenomene diferite. Nu vedem conexiunea dintre ele din cauza enormei distanţe care le separă.

Osho: Arta delicată de a fi mamă 

Am stat cândva în casa unui prieten în Amritsar. Dimineaţa devreme am mers în grădină. Copilul prietenului meu, nu mai mare de opt ani, era tot acolo, culegând flori. M-a zărit, aşa că a venit la mine şi am început să vorbim. L-am întrebat, "Ce ai de gând să devii când vei fi mare?"
El mi-a răspuns, "Mama vrea să mă fac doctor, tata vrea să fiu inginer, unchiul meu îşi doreşte să ajung om de ştiinţă, sora mea mai mică vrea să fiu prim ministru. Nimeni nu mă întreabă ce doresc eu să fiu. Şi nici măcar nu ştiu ce vreau să ajung. Dacă cineva mă întreabă aşa cum ai făcut tu, chiar că nu ştiu ce vreau să devin."
În această situaţie se află, de fapt, fiecare copil. El este târât de alţii, forţat de alţii pe o cale sau alta. Desigur, el ajunge undeva, devine ceva, dar îşi pierde fiinţa sa. În această devenire, el îşi pierde cea mai preţioasă comoară.

Am locuit mai demult la opt sau zece case depărtare de un oficiu poştal. În faţa casei mele era un parc public, aşa că era un loc foarte liniştit şi silenţios. Obişnuiam să merg să mă plimb zilnic dimineaţa devreme, în jur de ora trei. Într-o zi, am zărit în apropierea oficiului poştal un băieţel cu mustaţă. Nu-mi venea să cred. Era întuneric, însă era lună plină, şi am putut vedea, aşadar, mustaţa. În plus, băiatul fuma o ţigară.
M-am gândit, "Poate că este un pigmeu." Atunci când m-a observat, băiatul s-a dus în spatele unui copac mare de pe marginea drumului. M-am îndreptat, drept urmare, într-acolo.
Băiatul a exclamat, "Să nu mă spui tatei."
I-am răspuns, "Nu am de gând să-i spun nimănui. Cine eşti tu? Nu-l cunosc pe tatăl tău."
El mi-a zis, "Tata este şeful acestui oficiu poştal."
I-am spus, "Şi ce faci aici? Ai o mustaţă pe cinste."
Şi-a dat mustaţa jos, şi mi-a mărturisit, "Nu este adevărată, dar tatăl meu are o mustaţă adevărată şi îmi doresc mereu să îmi crescă şi mie una cât mai repede. Dar cum să-mi crească repede? Chiar mă bărbieresc când tata este plecat, dar nu-mi creşte nici un fir de păr. Iar el se bărbiereşte de două ori pe zi. De aceea mi-am cumpărat o mustaţă de la un magazin care vinde lucruri pentru oameni care joacă în piese de teatru la colegii sau în alte părţi."
Am remarcat, "Văd, de asemeni, că fumezi o ţigară." El şi-a ascuns-o la spate.
Mi-a spus, "Tatăl meu fumează mereu, iar atunci când fumează arată cu adevărat ca un bărbat. Aşa că m-am gândit să încerc şi eu să fac asta."
În acel băieţel am recunoscut toţi copiii din lume. Fiecare copil vrea să crească repede, pentru că ce este copilăria? Să ţi se dea ordine de către mamă, de către tată, de profesor, să fii bătut de părinţi, de profesor... Fiecare băiat şi fiecare fată îşi doresc să crească cât de repede posibil... Nu trebuie decât să-ţi aduci aminte de propria ta copilărie.

Căutarea călăuzei spre adevăr | Poveste de Osho

Iată ce mi s-a întâmplat odată... La îndemnul unui prieten, am mers să-l vizităm pe un altul. Cel dintâi şi-a luat cu el băieţelul, care nu era mai mare de trei ani. Prietenul meu a intrat în locuinţa celui pe care îl căutam pentru a vedea dacă era acasă sau nu. Eu şedeam pe bancheta din spatele maşinii, iar băiatul pe cea din faţă. La un moment dat, copilul a căzut şi s-a lovit cu capul de volan. Mi-am închis ochii, ca şi cum nu aş fi văzut nimic. El s-a uitat la mine şi a rămas tăcut. După zece minute, atunci când tatăl său s-a întors, a izbucnit în lacrimi.
I-am spus, "Lucrul ăsta nu este corect! Nu este corect! De ce te-ai pornit să plângi acum?"
El mi-a răspuns, "De ce să fi făcut asta mai înainte? Ce rost avea atunci să plâng? Nici măcar nu te uitai la mine!"
Am remarcat, "Bine, dar acum nu mai poate să te doară. Iar atunci când te-ai lovit te-a durut, ştiu bine."
Băiatul se pricepea la strategie pentru că înţelesese imediat: "Acest om nu mă va lua în seamă. Degeaba aş plânge sau aş ţipa în prezenţa lui. Voi face asta, însă, când apare tata!"

Am stat cândva, câteva zile, cu un prieten care avea un fiu mic atât de plin de energie încât nu te puteai înţelege cu el. Sărea peste tot, arunca cu lucruri, dădea drumul la radio. Prietenul meu mi-a zis, "Ce să mă fac cu băiatul ăsta? Este atât de plin de energie..."
I-am replicat, "Nu te îngrijora." I-am spus băiatului, "Fă înconjurul casei de cât de multe ori poţi. După aceea, poţi să-mi ceri orice răsplată, şi ţi-o voi da."
El mi-a zis, "Promiţi?"
I-am confirmat, "Promit." Nu a putut să înconjoare casa decât de şapte ori şi apoi a căzut lat la pământ.
L-am întrebat, "Ce faci?"
Mi-a răspuns, "Am terminat!"
Am adăugat, "Şi cum rămâne cu răsplată ta?"
Băiatul mi-a spus, "Mă voi gândi mai târziu. Acum, nu mă mai deranja."
Tatăl său a mărturisit, "Ciudat... I-am spus de nenumărate ori să nu mă deranjeze! Este prima dată când el îmi zice "nu mă deranja!"
Am remarcat, "S-a cufundat în meditaţie!""

A fi împreună cu Dumnezeu - O poveste de Osho

Niciun comentariu: