Gura: Simbol și semnificație

 În tradiția simbolică, gura nu este numai orificiul prin care este introdusă hrană și este articulată vorbirea ci și, în principal, locul specific asociat cu respirația vieții.


    Ceremonia în care egiptenii antici "deschideau gura" unei mumii îngropate (atingandu-i fața cu o furcă din cremene și lama unui topor curbat) avea menirea de a restaura forța vieții în persoana decedată. În mitul egiptean al lui Heliopolis ori On, cuplul divin dintre Shu ("respirație") și Tenuft ("salivă" sau "umezeală") venea din gura zeului Atun.                          


Gura: Simbol și semnificație

În străvechiul mit hindus al creației, ceilalți zei s-au ivit din gura primului zeu, Prajapati, în vreme ce oamenii au apărut din organul său reproducător, iar demonii din partea sa dorsală. 


Există numeroase asocieri simbolice între gură și pântec (precum în expresia latinească "as uteri", "din gura uterului"). Ca simbol erotic, gura era identificată cu vulva.


Gurile preoteselor focului din  religia Parsi sau zoroastriană erau acoperite cu câte o cârpă astfel încât respirația lor să nu poată profana focul. În religia Jainistă,   gura era adeseori legată pentru a împiedică înghițirea de insecte. 


Pentru Sfânta Hildergard din Bingen, gura umană era subiectul celei mai cunoscute obligații morale, deoarece, prin gură "o întreagă persoană este ținută în viață. Așa cum lumea este iluminată de strălucirea soarelui, la fel respirația (care trece prin gură) temperează și determină fiecare respirație mai înaltă (de exemplu, a Sfântului Duh). 


Superstiții despre gură


Gura se poate referi la orice deschidere, inclusiv la punct în care un râu, fluviu, se revarsă în mare.


În povestirea despre Judecată de Apoi și Apocalipsă, Hristos apare ca marele judecător: "Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. " (Apocalipsa 19:15)


În descrieri medievale ale exorcismului, diavoli negri (demoni care au intrat în posesia trupurilor umane) ieșeau în afară din gura celor pe cale să scape de posedare.


Fire aurii ieșind din gura oamenilor în rugăciune îi legau, în reprezentări creștine, de rai. 


Urechea: Simbol și semnificație


Gura: Simbol și semnificație Gura: Simbol și semnificație Reviewed by Diana Popescu on iunie 23, 2023 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.