8 mai: Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare

 Celebrat pe 8 mai, Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare s-a născut în anul 354, la Roma, într-o pioasă familie creștină, care i-a dat o bună creștere și educație. A studiat retorica și filosofia, și a stăpânit limba latină și cea greacă. Sfântul Arsenie a renunțat la filosofie și la vanitatea vieții lumești, căutând, în schimb, adevărata înțelepciune lăudată de Sfântul Iacov, "întâi curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică" (Iacov 3:17). A intrat în cler ca diacon al uneia din bisericile romane, dedicându-se slujirii lui Dumnezeu. 

Împăratul Teodosie (379-395), care guverna jumătatea răsăriteană a imperiului roman, a auzit de erudiția și pietatea sa, și a dorit să-i încredințeze Sfântului Arsenie educația fiilor lui, Arcadie și Honorie. Sfântul protestat, totuși, întrucât trebuia să se ocupe de studii laice. Împotriva voinței saledar, cu supunere față de porunca papei Damasus (11 decembrie), a fost, în cele din urmă, de acord să dea învățătură copiilor imperiali, sperând să-i îndrume și către calea credinței creștine.  

                  

Când a sosit la Constantinopol, Sfântul Arsenie a fost primit cu mari onoruri de împăratul Teodosie, care l-a însărcinat să-i educe fii nu numai în înțelepciune, ci și în pietate, apărându-i astfel de ispitele tinereții. "Uită că sunt fii împăratului", i-a zis Teodosie, "căci vreau ca ei să se supună ție în toate privințele, precum tatălui și învățătorului lor". 

Sfântul s-a dedicat cu ardoare educației tinerilor, însă marele respect ce-i era arătat l-a tulburat, făcându-l să tânjească după singurătatea vieții monahale. Sfântul Arsenie l-a implorat pe Domnul să-i arate calea mântuirii. Domnul i-a auzit rugăciunea și, odată, el a auzit o voce spunându-i, "Arsenie, fugi de oameni, și vei fi mântuit". Apoi, după ce și-a scos hainele prețioase și le-a înlocuit cu unele vechi și zdrențuite, Sfântul a părăsit în secret palatul, și s-a îmbarcat pe o corabie spre Alexandria, unde și-a croit drum spre Sketis, o mănăstire din mijlocul deșertului. 

Ajungând la biserica de acolo, le-a cerut preoților să-l accepte în frăția monahală, spunând că era un rătăcitor nenorocit, deși manierele l-au trădat ca fiind un om cultivat. Frații l-au dus la Ava Ioan Piticul, vestit pentru sfințenia traiului său. Acesta, vrând să pună la încercare umilința noului venit, nu l-a așezat pe Sfântul Arsenie printre călugări la masa de la trapeză, ci i-a aruncat o bucată de pâine uscată, zicându-i, "Mănânc-o, dacă vrei". Sfântul s-a pus la podea pe mâinile și picioarele sale, și a luat bucata de pâine cu gura sa. Apoi, s-a târât într-un colț, și a mâncat-o. Zărind asta, Sfântul Ioan a spus, "Va fi un mare ascet!" După aceea, acceptându-l pe Sfântul Arsenie cu dragoste, l-a călugărit. 

Sfântul Arsenie s-a supus cu zel sarcinilor sale și, curând, i-a depășit pe mulți părinți ai deșertului în ascetism. În vreme ce se ruga, Sfântul a auzit iarăși vocea divină, "Arsenie, ascunde-te de oameni și sălășuiește în tăcere, căci aceasta este rădăcina virtuții". Din acea clipă, Sfântul Arsenie s-a stabilit într-o singuratică chilie adâncă din deșert. 

Asumându-și străduința tăcerii, a părăsit arareori secluziunea sa. Venea la biserică numai duminicile și în zilele de sărbătoare, purtând întru totul tăcerea, fără a conversa cu vreo cineva. Când Ava Moise l-a întrebat de ce se ascundea de oameni, Sfântul Arsenie i-a replicat, "Dumnezeu știe că te iubesc, dar nu pot rămâne cu Dumnezeu și cu oamenii în același timp. Puterile cerești au toate o singură voință și-l laudă împreună pe Dumnezeu. Pe pământ, totuși, sunt multe voințe omenești și fiecare om are propriile sale gânduri. Nu-l pot părăsi pe Dumnezeu pentru a trăi cu oamenii". 

Deși absorbit în rugă constantă, Sfântul nu refuza călugării ce-l vizitau, cu sfatul său și călăuzirea sa, dând răspunsuri scurte dar clare întrebărilor lor. Odată, un călugăr de la Sketis l-a văzut printr-o fereastră pe Sfânt în rugăciune, înconjurat de flăcări. 

Meșteșugul Sfântului Arsenie era a împleti coșuri, pentru care folosea folosea frunze și ramuri de curmal înmuiate în apă. Sfântul nu schimba un an întreg apa din vasul utilizat în acest scop ci, numai adăuga, din când în când, puțină apă în el. Acest lucru a determinat ca chilia să fie pătrunsă de un miros urât. Când a fost întrebat de ce făcea asta, Sfântul a răspuns că era potrivit pentru el să se umilească în acest fel deoarece, în lume, folosise tămâie și uleiuri parfumate. El se ruga ca, după moarte, să nu simtă mirosul oribil al iadului. 

Faima despre marele ascet s-a răspândit până departe, și mulți voiau să-l vadă, disturbându-i seninătatea. Drept rezultat, Sfântul a fost obligat să se mute dintr-un loc în altul. Dar, cei însetați să primească binecuvântarea și călăuzirea lui, îl găseau în continuare. 

Sfântul Arsenie îndruma spre mari fapte de pocăînță, postire și veghere, și ca sufletul nu se putea apăra de mândrie, lăcomie, invidie, ură.

Un călugăr l-a întrebat odată ce putea face atunci când citea Sfintele Scripturi și nu le înțelegea semnificația. Sfântul i-a replicat, "Copilul meu, trebuie să înveți și să studiezi constant Sfintele Scripturi, ca să înțelegi puterea lor. Căci, atunci când avem Sfintele Scripturi pe buzele noastre, demonii le aud și sunt înfricoșați. Ei fug de noi, incapabili să suporte cuvintele Sfântului Duh care vorbește prin apostolii și prorocii Săi. 

7 mai: Sfântul Mucenic Acachie

Călugării auzeau cum Sfântul se îmboldea adeseori pe el însuși în eforturile sale, "Nu fii leneș! Nu ai venit aici pentru a te odihni, ci pentru a munci!"

Sfântul Arsenie a petrecut 40 de ani la Sketis și 10 ani pentru a lucra pe muntele Troe de lângă Memphis. Apoi, a trăit 3 ani la Canopus, și încă doi la Troe, unde s-a odihnit întru Domnul. 

Sfântul purtător de Dumnezeu Artemie a murit când avea aproape 100 de ani, în anul 449 sau 450. 

8 mai: Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul