10 ianuarie: Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești

 Comemorat pe 10 ianuarie, Sfântul Cuvios Antipa s-a născut în satul Calapodești din Moldova, în anul 1816. S-a hotărât să îmbrățișeze traiul monahal la vârsta de 20 de ani, după ce a avut o viziune cerească. Deși atacat de puteri demonice, și-a menținut rezoluția, lucru confirmat de o minune petrecută înaintea icoanei Maicii Domnului de la mănăstirea Neamț. 

A fost primit ca novice la mica mănăstire Calderușani din Țara Românească, unde a lucrat întru renunțarea totală la voința sa. Neavând propria sa chilie, a adormit pe apucate pentru a-și îndeplini însărcinările de la bucătărie și fermă. Eremitul Ghideon, care trăia într-un loc pustiu din apropierea mănăstirii de 30 de ani, l-a învățat practica rugăciunii interioare iar zelul său în această privința a fost atât de mare încât confesorul său l-a îndrumat să plece pentru doi ani la Muntele Athos.    

     

Ajungând la Sfântul Munte, tânărul novice le-a ceut unor doi ieromonahi moldoveni să-l accepte ca ucenic. Însă părintele Nifon și părintele Nectarie l-au sfătuit să petreacă un timp într-o mănăstire cenobitică înainte de a avea înfruntarea cu pustietatea, așa că el a mers la mănăstirea Esphigmenou, unde a locuit doi ani lucrând la bucătărie. A fost atât de copleșit de lâncezeală și monotonie în rugăciune încât sufletul său a fost cuprins de întunecime și supărare, și numai credința sa de neclintit în Maica Domnului l-a salvat de disperare. 

După încheierea perioadei sale de noviciat, cei doi părinți l-au acceptat și l-au călugărit cu numele de Antipa. Părintele Nifon s-a opus dorinței lui de a duce un trai isihast, întrucât conta pe ajutorul său în fondarea unei mănăstiri românești independente la Muntele Athos. Totuși, a fost capabil să meargă să trăiască în deșert, deși confesorul sau i-a refuzat cele necesare supraviețuirii, locuind într-o sihăstrie dărăpănată. O veche icoană a Maicii Domnului, întunecată de trecerea timpului, pe care a aflat-o acolo, s-a reînnoit miraculos, și l-a ajutat să-i dăruiască alinare și bucurie bravului luptător al pustiei. 

Odată cu scurgerea vremii, planul părintelui NIfon a prins formă. A reușit să achiziționeze niște teren la Muntele Athos și a înființat un metoh  (o sucursală mănăstirească) la Iași cu scopul de a asigura resurse pentru fundația sa. Convingându-l pe Antipa să ia parte la proiectul său, l-a numit pivnier al comunitățîi sale în creștere, și l-a pus ca supervizor în construcțiile așezării sale în decursul absenței lui de trei luni de la Muntele Athos. La revenirea sa la Munte, Nifon l-a instaurat ca și coordonator al metohului de la Iași. 

Ajuns în tumultul Iașului, Sfântul Antipa nu a făcut compromisuri legate de modul lui de viață, mărindu-și postirile și vegherile pentru a face față ispitelor lumești. Deși s-a străduit să se opună creșterii faimei sale, mulți credincioși au fost atrași de el. Mitropolitul Moldovei a venit adeseori să vorbească cu el și l-a ales drept confesor al două mănăstiri de maici. Prezența lui la metoh i-a asigurat o mare influență și un mare sprijin în adunarea de fonduri pentru mănăstirea atonită de la Athos, însă aceste realizări nu i-au oprit dorința arzătoare de a trăi în pustie. Cu toate astea, părintele Nifon l-a convins să i se alăture în Rusia pentru a aduna și mai multe fonduri. După scurt timp pe tărâmul rusesc, Nifon a plecat în Moldova, lăsându-l singur într-o țară a cărei limbă îi era necunoscută. Antipa s-a retras într-un loc singuratic fiind ajutat de niște negustori pioși. În pofida lipsei sale, au fost trimise numeroase daruri schitului din România. Când averea adunată a ajuns la peste 30.000 de ruble, el a trimis-o la Muntele Athos, dar corabia pe care era transportată a naufragiat împreună cu toți oamenii de la bord în decursul unei furtuni. Părintele Nifon nu a renunțat, însă, și l-a îndemnat pe Antipa să-și continue misiunea la Sankt Petersburg. Atrași de influența și înțelepciunea Sfântului Antipa, au venit iarăși la el numeroși credincioși și i-au dat bogate daruri schitului, pe care el le-a expediat la Muntele Athos. 

Într-o zi, în decursul Postului Mare, pe când se afla la lavra Alexandr Nevski din Moscova, călugărul cu care împărtășea chilia a văzut cu uimire că, după sujbe,  Sfântul Antipa le celebra din nou în limba română, în vreme ce se supunea regulilor postului, rugându-se zi și noapte fără a mânca ori a bea vreo ceva. 

10 ianuarie: Sfântul Ierarh Grigorie, episcopul Nissei

În anul 1865, după ce și-a încheiat misiunea din Rusia, Sfântul Antipa a mers la mănăstirea Valaam din nordul Athosului și s-a retras într-o chilie mică și izolată aparținând schitului Tuturor Sfinților, pentru a se perfecționa în isihasm. Pe lângă slujbele prescrise de Tipicon, recita două acatiste către Maica Domnului, se prosterna de peste 300 de ori și  petrecea peste o oră comemorând numele tuturor binefacatorilor săi. Apoi, se ocupa restul timpului în rugăciune interioară. Mergea la mănăstirea principală numai de trei ori pe an și, făcându-se "tuturor totul" (1 Corinteni 9:22), se dăruia unor conversații spirituale cu pelerini care veniseră de departe pentru a-l întâlni. Prin învățăturile sale, a călăuzit numeroși  călugări și laici din nordul Rusiei și Finlanda, deși era singurul călugăr român de pe acel tărâm. 

Sfântul Antipa a avut o constituție puternică și a fost arareori bolnav, în pofida severității traiului său. Totuși, într-o zi a răcit și starea lui de sănătate s-a înrăutățit treptat, făcându-l să se mute, în cele din urmă, în sălașul său ceresc, pe 10 ianuarie 1882.

10 ianuarie: Sfântul Ierarh Dometian, Episcopul Melitinei