Horoscop Berbec iunie 2019

Horoscopul Berbecului din luna iunie 2019 are drept repere principale revitalizarea relațiilor familiale, o interacțiune socială foarte avantajoasă, relevarea sinelui autentic și o viață amoroasă favorizată de comunicare.

Horoscop Berbec iunie 2019: Previziuni generale


Un șir de vești contradictorii, care se bat cap în cap, te derutează în privința celor mai bune strategii ale demersurilor tale sub impactul Lunii noi apărute pe 3 iunie 2019 în Gemeni. Nu-ți este chiar ușor să stai deocamdată în defensivă, dar trebuie să te înarmezi cu calm și răbdare. Până afli informații viabile, credibile despre ceea ce se întâmplă, oferă-ți nițică relaxare, deconectare.

În decursul întregii luni ești însuflețit de un atașament puternic față de familie, cămin. Asumarea unui rol mai activ, mai responsabil în sprijinirea oamenilor îndrăgiți te poate face fericit, împlinit.

Pare să-ți fie mai ușor să-ți dezvălui cele mai adânci emoții, simțăminte. Treci printr-o perioadă de mari satisfacții întrucât vezi mai limpede conexiunea dintre evenimente din trecut și chestiuni care te preocupă în prezent. Găsirea cheii acestei conexiuni te poate ajuta să rezolvi o problema actuală.
Horoscop iunie 2019 Berbec

Sextilul dintre Mercur și Uranus din 7 iunie 2019 îți infuzează o gândire inventivă, originală. Îți place să-i șochezi pe unii cu opiniile tale trăznite, numai și numai pentru a te distra. Ai prilejul să-ți lărgești aria de cunostiințe utile și să participi la activități de grup interesante, stimulatoare.

Venus te inspiră să găseșți cuvintele potrivite la momentul potrivit într-un fel ce-i încântă pe interlocutorii tăi. Ești prietenos, carismatic și diplomat în a le cere altora ceea ce îți dorești fără a supăra pe vreo cineva.

Pe 17 iunie 2019, Luna plină din Săgetător îți așează înainte niște circumstanțe înșelătoare, ce te poticnesc în drumul spre obiectivele tale. Din nefericire, viața pare să fie mai complicată decât crezi, chiar dacă ți-ai pus la punct un plan solid pentru a fi încununat de împliniri. Oricum, hotărârea, determinarea nu te lasă să dai de gustul amar al eșecului.

Femeia Berbec - Dragoste și cucerire

În ultima decadă din lună ai șansa să te cufunzi adânc în subconștient și să ieși înapoi la suprafață cu o comoară de preț, adevărul! Fii cu ochii în patru la capcanele de negativitate, pesimism ale gândirii tale, și elimină-le fără vreo ezitare. Fii cinstit cu tine însuți și clarifică-ți calea către dezvoltarea personală.

În cele din urmă zile din iunie te simți stimulat din punct de vedere intelectual și artistic, și pari să te îndrepți spre activități asociate cu aceste domenii. Poți să te concentrezi mai mult spre copii și parcursul lor educațional. 

Soarele în sextil cu Uranus în data de 27 iunie 2019 te îndeamnă să te ocupi de cu totul altceva decât îți dictează rutina, să descoperi în acest mod ceva nou și important pentru dezvoltarea ta. Însetat de independență, ești dornic să arăți ceea ce te face special, deosebit de alții.

Horoscop Berbec iunie 2019: Dragoste și cuplu


Pasiunea unor nativi solitari de a se delecta cu lectura unor romane de dragoste poate să le creeze în minte o imagine idealistă despre iubire. Dacă se feresc de o asemenea tendință, au ocazia, grație și expresivității cu care își mărturisesc sentimentele, să închege o idilă cu cineva din vecinătatea lor, din cercul lor social, o persoană a cărei atractivitate nu au băgat-o de seamă până acum.

Dacă ai deja un partener, comunicarea ta cu acesta se îmbunătățește considerabil. Atât tu, cât și el, păreți să dați glas mai des și mai spontan declarațiilor de dragoste ale unuia față de celălalt.

Horoscop Berbec iunie 2019: Muncă și bani


Traversezi un interval de timp prielnic semnării unor contracte importante pe plan financiar, de afaceri, cumpărării unui bun de folosință îndelungată, poate unei mașini.

Horoscop Berbec mai 2019
Horoscop Berbec iunie 2019 Horoscop Berbec iunie 2019 Reviewed by Diana Popescu on mai 30, 2019 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.