De vorbă cu diavolul: Poveste cu tâlc de Paulo Coehlo

Diavolul ne poate convinge să facem un pact cu el nu numai prin ispite, ci și prin tentativa de a ne arăta că trăim într-o lume a temerii, terorii. Tocmai despre asta ne vorbește Paulo Coehlo în a sa poveste cu tâlc...

Un om admira apusul soarelui pe o plajă splendidă, alături de soția sa, bucurându-se de o binemeritată vacanță. Totul părea să fie cuprins de o pace absolută când, dintr-o dată, din adâncul inimii lui, a auzit o voce plăcută, prietenoasă, care i-a pus o întrebare dificilă:

"Ești fericit?"

"Da, sunt", i-a răspuns el.

"Atunci uită-te cu atenție în jurul tău".

"Cine ești?", a întrebat omul.

"Sunt diavolul, iar tu nu poți fericit întrucât știi că, mai devreme sau mai târziu, va apare o tragedie, un necaz uriaș, în stare să-ți dea lumea peste cap. Privește atent în preajma ta și vei înțelege că virtutea nu este decât una din fațetele fricii, terorii."

Apoi, diavolul a început să-i arate ce se petrecea pe acea plajă. Un bărbat, aparent foarte familist, care părea să aibă tare multă de grijă de copiii lui, îi ajuta să se îmbrace și să-și facă bagajele, dorea să aibă o aventură cu secretara sa, însă era terifiat de felul cum va reacționa soția lui în fața acestui lucru.
Poveste cu tâlc de Paulo Coehlo - De vorbă cu diavolul

Nevasta sa visa să aibă un job și să-și câștige astfel independența, dar era terifiată de modul cum ar reacționa soțul ei despre asta.

Copiii lor erau foarte cuminți, fiindcă erau înspăimântați de ideea că ar putea fi pedepsiți în caz contrar.

O fată care citea o carte, sub umbrela sa de plajă, se pretindea nonșalantă, în vreme ce sufletul său era terifiat de posibilitatea de a nu găsi vreodată dragostea vieții sale.

Un bătrân care nu mai fuma și nu mai bea, afirmând că se simțea mult mai bine cu acest stil de viață era, de fapt, străbătut de frică față de moartea care-i șoptea aidoma vântului în urechi.

Vrăjile Sfântului Ciprian: Un pact cu diavolul

Un cuplu ce tocmai trecea pe acolo, partenerii bălăcindu-și picioarele în apa adusă de valuri pe plajă, cu fețele numai zâmbete, își ascundeau temerea că vor deveni deveni, la un moment dat, bătrâni, bolnavi, neputincioși.

Bogătașul care își oprise șalupa de mare viteză în văzul tuturor, un tip bronzat, surâzător și fluturându-și mâna către cei de pe țărm, era copleșit de panica de a nu-și pierde toți banii în orice clipă.

Proprietarul unui hotel, care ieșise în întâmpinarea oaspeților săi, pe când soarele apunea, chinuindu-se să-i facă pe toți fericiți, plini de veselie, le cerea mereu să facă miracole contabililor săi, terorizat în suflet, întrucât știa că, indiferent cât de onest era, oamenii de la guvern i-ar găsi întotdeauna orice nereguli pe care voiau să le afle în contul său.

Frica fiecărei persoane de pe acea plajă frumoasă era îndeajuns pentru a-ți tăia răsuflarea! Teroarea de a rămâne singur, cea inspirată de întunericul care le popula imaginația cu diavoli, temerea de a face ceva ce nu este inclus în manualul bunului comportament, teroarea față de judecata Domnului, frica față de comentariile oamenilor, temerea față de justiția ce pedepsește orice fărădelege, teroarea față de justiția care îi lasă liberi și amenințători pe cei vinovați. Frica de a risca și a pierde, temerea de a câstiga și a trăi înconjurat de invidia celorlalți, teroarea de a iubi și a fi respins, cea de a cere o mărire de salariu, a accepta o invitație, a călători în locuri necunoscute, a nu te descurca cu o limba străînă, a nu avea abilitatea de a-i impresiona pe alții. Temerea de a îmbătrâni, a muri, a nu fi luat în seamă din pricina defectelor, a nu fi recunoscut din cauza calităților, a nu fi remarcat pentru calitățile tale, ci prin defectele tale.

"Sper că ce-ai văzut te-a mai liniștit, înseninat", a concluzionat diavolul. "La urma urmei, nu ești singurul cutreierat de temeri, panică."

"Te rog, nu pleca până nu vei auzi ce am să-ți spun", i-a răspuns omul. "Avem o capacitate incredibilă de a detecta durerea, remușcarea, rănile sau teroarea, cum preferi tu să o numești. Dar tatăl meu mi-a spus odată povestea unui măr care era atât de încărcat de fructe încât ramurile sale snu mai puteau să cânte  în vânt, atrăgând atenția omenilor. Un trecător l-a întrebat de ce nu încearcă să iasă în evidență prin foșnetele frunzelor sale, așa cum făceau alți copaci. "Fructele mele sunt cea mai bună publicitate a mea," i-a replicat mărul.

Omul a continuat să i se adreseze diavolului, "Desigur, nu sunt diferit față de oricare altă ființă umană, inima mea este încărcată cu o sumedenie de temeri. Dar, în ciuda a orice, fructele vieții mele vorbesc pentru mine și, în ziua în care se va ivi o tragedie în existența mea, voi ști că nu mi-am risipit viața fără să îmi asum riscuri."

Dezamăgit, diavolul l-a părăsit, pentru a se strădui să sperie alți oameni, mai slabi!

Cum te trimite diavolul în rai - Poveste de Paulo Coehlo
De vorbă cu diavolul: Poveste cu tâlc de Paulo Coehlo De vorbă cu diavolul: Poveste cu tâlc de Paulo Coehlo Reviewed by Diana Popescu on iulie 16, 2019 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.