Horoscop Capricorn 2023

 În horoscopul 2023 al Capricornului se anticipează un an cu un noroc inconstant, în care este nevoie ca acesta să facă frecvent apel la răbdare și perseverență. Are la dispoziție un mare potențial energetic și o ambiție substanțială care-l sprijină să facă pași importanți spre materializarea obiectivelor sale principale, pare să aibă câștiguri bănești însemnate, să fie binecuvântat în general cu stabilitate în plan profesional, financiar și social, și să aibă o viață sentimentală de bun augur.


Horoscop Capricorn 2023: Previziuni generale


Imaginația Capricornului continuă să fie stimulată, la fel ca și intuiția sa și propensiunea lui către aspirațîi spirituale, de prezența lui Neptun, întreg anul, în Pești.


Din 7 martie, acestei planete i se alătură, în aceeași zonă astrologică, Saturn, făcând Capricorului să fie preocupat de modul în care cuvintele sale sunt receptate de alții. Este necesar să învețe să-și optimizeze comunicarea și să fie mai încrezător în ideile și credințele sale.                    


Oricum, între 10 iulie și 27 august, este motivat să se dedice unor planuri de mare anvergură, fiind infuzat cu un optimism de zile mari, ca urmare a tranzitului lui Marte în Fecioară.     

      

Horoscop Capricorn 2023

Aspectul retrograd preluat de Mercur în același sector astral, în intervalul 24 august-14 septembrie, îl poate determina, totuși, să ignore detalii importante ale proiectelor sale și să își piardă din focalizarea asupra lor.


Începând cu 24 noiembrie, Capricornul este înclinat să-și exploreze subconștientul și să se elibereze de emoții și simțăminte ascunse până acum, care ii împiedicau evoluția. De asemeni, poate să-și treacă în revistă evenimente trecute și să le sorteze, îndepărtându-se de cele care nu-i mai sunt de folos în destinul său viitor. 


2023 este un an cu influențe medii pentru Capricornii care încă mai studiază. Pot avea rezultate foarte bune în învățătură numai prin străduințe și menținerea unei stări de spirit pozitive. 


Este, totuși, un an auspicios călătoriilor. Chiar de la debutul sau, Jupiter înlesnește Capricornului voiaje scurte, asociate în special cu munca ori afacerile. De la mijlocul lui mai, are ocazia să călătorească în locuri îndepărtate cu prilejul unor vacanțe, concedii.


Capricornul pare să acorde o sporită atenție căminului și vieții familiale până pe 16 mai, când Jupiter se află în Berbec și  a patra sa casă. Are mai multe posibilități de a-și petrece un timp de calitate acasă și poate avea ocazia de a se muta într-o locuință mai mare și mai confortabilă. 


Horoscop Capricorn 2023: Dragoste și cuplu


Uranus tranzitează Taurul și a cincea casă a Capricornului tot anul, conducând, pe mai departe, la schimbări în viață sentimentală a acestuia, în modul cum înțelege dragostea și și-o exprimă. Nativii solo pot fi atrași romantic de cineva ieșit din comun, din tiparele convențiilor.


Ca efect al poziționării lui Marte în Rac și a șaptea casă a Capricornului, între 25 martie și 20 mai, acesta se focalizează mai mult asupra persoanei iubite, înconjurând-o cu un plus de atenție, grijă și generozitate.


Mercur, retrograd în Taur în intervalul 22 aprilie-25 mai, pune accentul pe aspecte nefuncționale din relațiile de cuplu, care trebuie să fie abordate cu calm și răbdare.


Jupiter se deplasează din 16 mai în același sector astrologic, dăruind Capricornului numeroase oportunități în amor, făcându-l să fie mai afectuos, mai deschis în mărturisirea și dovedirea dragostei sale. Dacă este singur, pare să fie ținta avansurilor amoroase ale mai multor persoane. Oricum, în acest context astral, o poveste de iubire are tendința de a se înfiripa fulgerător, pe neașteptate.


Previziuni 2023 în numerologie | Anul tău personal 2023


Parcursul lui Marte, între 20 mai și 10 iulie, în Leu și a opta casă a Capricornului contribuie și acesta la întărirea conexiunii emoționale, mentale și fizice din dragoste.


Mai târziu, în răstimpul 23 iulie-4 septembrie, tranzitul retrograd al lui Venus tot în Leu poate crea unele frustrări pe plan amoros. Unii Capricorni pot avea senzația eronată că sunt neglijați sau desconsiderați de partenerul lor, impunându-se să își asume o sporită obiectivitate.


Horoscop Capricorn 2023: Muncă și bani


Capricornul se concentrează mai greu asupra sarcinilor sale din muncă sub vibrațiile mișcării retrograde a lui Marte în Gemeni și a șasea sa casă, din 6 martie până pe 25 martie. Dacă nu-i este pe plac jobul său actual, poate fi și mai oripilat de acesta, având și unele dificultăți neanticipate de nimic. În caz că este pasionat de ceea ce face la serviciu, este mai puțin afectat, fiind pus în fața unor probleme minore, pe care le poate rezolva cu ușurință.


Sub influența tranzitului lui Saturn, până pe 7 martie, în Vărsător și a doua casă a Capricornului, acesta este îndrumat în ce fel poate avea un control mai mare asupra demersurilor sale financiare și se poate bucura de beneficii din investițiile sale. 


Marte se află parcurs direct în Gemeni până pe 25 martie, redând Capricornului puterea de focalizare în muncă, determinându-l să-și trateze cu pozitivism însărcinările și să fie satisfăcut de noi oportunități profesionale. 


După aceea, în intervalul 27 august-12 octombrie, Marte cutreieră Balanța și a zecea casă a Capricornului, conferindu-i acestuia un plus de ambiție și motivare de a avea reușite și a progresa în muncă. Poate ajunge într-o poziție de lider având, totodată, responsabilități mai numeroase.


Pluton este situat în răstimpul 23 martie-11 iunie în Vărsător, încurajând Capricornul să-și ducă la bun sfârșit ajustarea felului cum mânuiește banii și a strategiei de a-și menține siguranța financiară. 


Horoscop Săgetător 2023

Horoscop Capricorn 2023 Horoscop Capricorn 2023 Reviewed by Diana Popescu on decembrie 01, 2022 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.